Reprezentanţi BMW Group s-au întâlnit astăzi la Bucureşti, în urma unei selecții aprofundate, cu câteva zeci de companii româneşti din industria IT, pentru „prime discuţii” în vederea identificării unor potenţiale oportunităţi de colaborare. Conform oficialilor germani, „după ce în 2007 era prezentată startegia care avea să definească o decadă de dezvoltare a companiei, inclusiv lansarea brand-ului BMW i sau a programului BMW Efficient Dynamics, compania a aliniat noua strategie la realităţiile actuale. Lansată în martie 2016, noua strategie pe termen mediu şi lung, «Strategy NUMBER ONE > Next», are digitalizarea în prim plan şi este construită pe baza conceptului A.C.E.S – Autonomous, Connected, Electrified and Shared.”
Pentru aceasta grupul a dezvoltat o serie de parteneriate strategice importante care să susţină dezvoltarea tehnologice noi, precum condusului autonom. Astfel, în parteneriat cu Daimler AG şi Audi AG, BMW Group a achiziţionat compania Here Maps, pentru a susţine dezvoltarea de hărţi HD, de calitate foarte bună. Colaborarea dintre Mobileye – care vine cu o bună experienţă în devoltarea senzorilor pentru automobil, Intel – care oferă asigură tehnologie de procesare de înaltă putere, şi BMW Group a pus bazele unei platforme deschise pentru condusul autonom şi va susţine lansarea în 2021 a BMW i Next, primul model de serie al mărcii care oferă aceste funcţii.
Tot pentru a susţine dezvoltarea condusului autonom, BMW Group a anunţat în decembrie 2016 deschiderea unui centru de cercetare lângă München. În prezent, grupul are aproape 600 de angajaţi în acest domeniu. Majoritatea este reprezentată de dezvoltatori de software – iar numărul acestor este în creştere. În afară de serviciile pe care le dezvoltă pe cont propriu, compania investeşte şi într-o serie de afaceri start-up promiţătoare şi furnizori de servicii prin intermediul „BMW i Ventures”. Această entitate permite concernului să identifice şi să răspundă rapid la tendinţele mobilităţii din toată lumea.
România, printre potențialele ținte BMW
În acest context, BMW Group explorează industria IT din România. Germanii susțin că industia IT este o direcţie tot mai importantă pentru producătorii de autovehicule, digitalizarea jucând un rol important în strategia BMW, companie cu o lungă tradiţie în domeniul inovaţiei.
Oficiali ai grupului au vizitat de mai ulte ori România pentru a explora noi posiblităţi de colaborare, pentru a găsi noi parteneri şi furnizori. Proiectul actual a fost iniţiat în toamna anului trecut, odată cu vizita la BMW Group a prim-ministrului de atunci, Dacian Cioloş, şi continuă şi acum, cu susţinerea Guvernului României, a Invest România şi a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
„Este o inițiativă la nivel guvernamental. Am fost contactați de BMW anul trecut. Avem deja companii care furnizează sisteme IT pentru companie. Ne dorim să extindem această colaborare. Vrem să vindem la export produse cu o valoare adăugată mare, nu doar componente ieftine. Avem specialiști în domeniul IT și este datoria noastră ca Guvern să găsim soluții pentru a crește numărul acestora și pentru a furniza un mediu de afaceri stabil.
Poate, BMW, după experiențe pozitive în România, va aduce la noi tot mai multe domenii de activitate. Marcăm primul pas dintr-o lungă colaborare cu BMW. Parteneriatul începe cu furnizori de componente software care vor fi incluse în mașinile BMW, dar sper că firma germană ne va include și în lista lor de posibile locații pentru cercetare-dezvoltare”, a declarat ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, într-o întâlnire cu câțiva jurnaliști români la care au participat și oficialii producătorului auto bavarez.
Conform lui Joachim Goldbach, BMW Vice President Purchasing, QMP Informations and Communication electronics, ConnectedDrive, „în acest moment în industria auto sunt noi oportunități, iar conectivitatea și electrificarea fac perte dintre acestea. Avem competențe vaste în domeniu, dar avem nevoie de tot mai multe soft-uri. Pentru asta căutăm noi parteneri care să ne ajute să creștem. De aceea suntem în România. Suntem abia la primele discuții dar, cum a fost o întâlnire bună, suntem convinși că vom găsi soluții de colaborare.
Căutăm soluții software pentru multe dintre sistemele mașinilor noastre. De la conectivitate, la entertainment sau deplasare autonomă. Nu sondăm doar în România, ci și în alte state. Desigur, între statele și companiile cu care discutăm există competiție. Avem nevoie de viteză în dezvoltarea mașinilor noastre pentru că piața evoluează rapid. Prin urmare, avem nevoie de tot mai mulți furnizori de software.
Există domenii de dezvoltare care nu existau pe piață până acum și trebuie să ne extindem către noi furnizori care să vină cu noi soluții. Nu am semnat contracte. E doar o primă întâlnire”.
De asemenea, oficalii producătorului auto au menționat, așa cum Capital a menționat de mai multe ori citând surse oficiale de la Munchen că „BMW nu este interesat în deschideerea unei fabrici în România. Producția urmează cererea. Grupul se extinde către piețele noi cu potențial. În Europa de Est nu este cazul”.
Sorin Vasilescu, directorul Invest România, a menționat la rândul său că mai întâi au fost selectate 32 de companii care corespundeau profilului solicitat de BMW anul trecut. Mai poi, germanii au ales doar o parte dintre acestea pentru întâlnirea din România.
Nu este prima dată când BMW caută parteneri români
Nu este pentru prima dată când BMW caută colaborări cu companii din România. În octombrie 2012, Capital publica un articol despre vizita unui alt vicepreședinte BMW, Fanz Linner, la Brașov. La acea dată, oficialul german elimina orice speculație pe tema unei fabrici BMW în România, însă declara pentru Capital că în România „sunt circa 50-60 de companii care furnizează, majoritatea indirect, piese pentru BMW. Avem mulţi furnizori în Timişoara, Sibiu, Braşov şi Bucureşti, însă nu toţi produc direct pentru BMW, ci pentru alte companii care lucreză cu noi. Sunt aici pentru a cunoaşte noi furnizori şi deja am găsit una-două companii din Braşov cu care am putea începe să colaborăm imediat. Sunt firme 100% româneşti, nu cu capital străin, şi asta mă bucură. Nu vă pot spune despre ce companii este vorba pentru că este posibil să crească imediat preţul componentelor”.
Citește și: