Nokia a anunţat astăzi că divizia sa Location & Commerce îşi extinde colaborarea cu şase dintre cele mai puternice mărci auto din lume, consolidându-şi poziţia puternică în sectorul auto.
Soluţiile Location & Commerce stau la baza a patru din cinci sisteme de navigaţie integrate în bord, Nokia fiind singura companie care oferă soluţii cartografice şi de navigaţie complete pentru mediul auto, de la hărţi la platforma de localizare şi aplicaţii cartografice.
Pentru a valorifica serviciile puternice şi expertiza Nokia Location & Commerce în domeniul conţinutului bazat pe locaţie, mai mulţi clienţi au ales produsele NAVTEQ pentru sistemele lor de infotainment de următoare generaţie.
"Considerăm că divizia Nokia Location & Commerce este poziţionată în mod unic pentru a oferi o experienţă de uilizare superioară, pe care producătorii auto şi alţi jucători din industrie o pot livra către clienţii lor, iar anunţurile pe care le facem în această săptămână subliniază acest lucru," a declarat Bruno Bourguet, recent numit Senior Vice President, Sales and Business Development, Nokia Location & Commerce.
Datorită moştenirii NAVTEQ în domeniul conţinutului bazat pe locaţie şi inovaţiilor Nokia în domeniul navigaţiei mobile, divizia Location & Commerce a Nokia a dezvoltat cel mai robust portofoliu de produse create special pentru a răspunde cerinţelor clienţilor din sectorul auto.
"Şoferii de astăzi se aşteaptă să li se spună cum pot ajunge cel mai uşor din punctul A în punctul B, dar doresc şi informaţii despre trafic în timp real, notificări legate de punctele de interes din împrejurimi şi date care să îi ajute să conducă mai bine şi să transforme călătoriile într-o plăcere. Fie că este vorba despre drumul zilnic până la birou sau călătorii mai lungi, aducem la viaţă viziunea noastră de “maşină conectată” şi oferim un set complet de capabilităţi, de la navigaţie la siguranţă şi divertisment," a declarat Bruno Bourguet.
"Conceptul de ”maşină conectată”, care transformă automobilul într-un centru de comandă, este unul pe care multe companii din industrie doresc să îl concretizeze. Filozofia noastră este că orice am face în cadrul Nokia Location & Commerce, fie prin aplicaţiile noastre, fie permiţând utilizatorilor să îşi creeze experienţe folosind conţinutul şi serviciile noastre, dorim ca oamenii care folosesc produsele noastre să fie încântaţi. Aspectele precum trafic, parcare, căutare şi hărţi sunt dificil de rezolvat, însă sunt esenţiale pentru experienţa la care se aşteaptă consumatorii."
Printre companiile care folosesc hărţile Nokia se numără: BMW, Mercedes, Volkswagen, Hyundai, Pioneer şi Garmin.