BMW a pregătit o surpriză specială pentru pasionaţii de muzică şi automobile de epocă deopotrivă: un model BMW 507 deţinut de Elvis Presley va fi restaurat de departamentul BMW Group Classic.
Lansat în 1955, BMW 507 avea să fie ultimul din seria roadsterelor elegante BMW până la începutul anilor ‘90. Desenat de Albrecht Goertz, cu linii sinuoase de felină, cu grila aplecată înainte şi elemente laterale pe aripile faţă care evocau brahniile unui rechin, modelul este şi acum o apariţie cu adevărat impresionată. Inima BMW 507 era un propulsor V8 ultramodern pentru acea vreme, de 3,2 litri, cu bloc de aluminiu, care dezvolta o putere maximă de 150 CP. După lansare, modelul fascina presa de specialitate şi avea să-şi câştige supranumele de “Visul de pe Isar”.
Construit în numai 254 exemplare, BMW 507 a fost un status-simbol preferat de personalităţi şi staruri de cinema. Printre aceştia se numără actriţa Ursula Andress, Alain Delon, faimosul schior Toni Sailer sau campionul mondial John Surtees. Elvis Presley a deţinut un BMW 507 în timpul serviciului militar din Germania. Automobilul condus de Regele Rock'n'Roll a fost prezentat iniţial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt în toamna anului 1957. Celebrul pilot german Hans Stuck a condus aceeaşi maşină în mai multe curse de coastă, câştigând de fiecare dată.
Legenda spune că Elvis a preferat culoarea roşie pentru că astfel a putut evita incidentele neplăcute când admiratoarele îşi scriau numărul de telefon cu rujul pe maşină.
La aproape 60 de ani de la fabricaţie, modelul se întoarce acum la München. După ce a fost expus pentru o scurtă perioadă de tip la Muzeul BMW (24 iulie – 17 august), automobilul va fi preluat de BMW Group Classic pentru restaurare. “Să realizăm un astfel de proiect este visul oricărui restaurator auto. Ne bucurăm că i-a fost acordată această onoare BMW Group Classic”, a declarat Ulrich Knieps, coordonatorul BMW Group Classic.
BMW Group Classic documentează, arhivează şi prezintă istoria mărcilor grupului. De acest department aparţin Muzeul BMW şi Classic Center, centrul dedicat posesorilor de automobile şi motociclete de epocă BMW, Mini şi Rolls-Royce.