BMW Group România preia afacerea de importator BMW Motorrad de la Automobile Bavaria. Schimbarea este marcată de un nou serviciu de finanţare şi iniţirea unui program de training, ambele oferite în premieră pentru România.
În 1998 Automobile Bavaria Group devenea primul importator oficial al BMW Motorrad în România. Pe parcursul anilor, poziţia BMW Motorrad s-a întărit în permanenţă, compania devenind principalul furnizor de motocicletele pentru autorităţi. Tot BMW a adus pasiunea pentru tourer în România şi o dată cu ea pofta de drumuri lungi. Un exemplu excepţional în acest sens este proiectul independent al lui Mihai Barbu, o călătorie de peste 25000 km Bucureşti – Ulan Bator – Bucureşti cu un BMW F 650 GS Dakar. Jurnalul de călătorie a fost apoi publicat cu numele “Vând kilometri”, într-unul dintre primele proiecte editoriale de acest gen.
În ciuda unei piețe slabe, prima jumătate a anului 2011 a însemnat revenirea BMW Motorrad pe prima poziţie în clasamentul vânzărilor de motociclete peste 500 cmc, cu 41 de livrări. Astfel marca se înscrie pe un trend crescător după ce volumele totale pentru anii 2009 şi 2010 erau 42 unităţi, respectiv 63 unităţi.
„BMW Motorrad are un statut special între rideri din România. Sunt motociclete premium, apreciate pentru tehnologie şi fiabilitate. Avem o poziţie puternică pe piaţă şi pentru asta trebuie să mulţumesc echipei Automobile Bavaria, cea care a făcut primi paşi importanţi în impunerea acestei mărci în România. Pentru acest an venim în forţă cu modele noi, noi servicii şi planuri de extindere,” a declarat Ionuţ Bâtu, BMW Motorrad Country Manager pentru România şi Bulgaria.
Gama de motociclete BMW prezentă în România include BMW K 1600 GT si GTL cu prețuri cuprinse între 20.000 de euro și 22.000 de euro, BMW G 650 GS cu un preț de: 7.300 de euro şi R1200 R, un veritabil Rock’n’Roll Roadster cu un preţ de 11.800 de euro.