BMW vrea să dubleze anul viitor vânzările maşinilor sale de lux pentru a-şi spori marja de profit, afectată de investiţiile în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, a afirmat directorul financiar Nicolas Peter, transmite Reuters.
BMW speră să vândă anul viitor 135.000 de modele premium, cum ar fi i8, 8-series, X7 şi 7-series, faţă de aproximativ 65.000 unităţi livrate, în 2018. „Vrem să creştem în următorii ani şi suntem convinşi că segmentul premium va depăşi nivelul pieţei, şi noi vom depăşi nivelul pieţei”, le-a spus Peter, jurnaliştilor germani.
Companiile obţin marje de profit mai ridicate din vânzarea modelelor de lux faţă de vehiculele obişnuite, iar majorarea livrărilor va ajuta divizia auto a BMW (care include brandurile BMW şi Mini) să revină la o marjă de profit între 8% şi 10%, a explicat directorul financiar al grupului auto.
Costurile pentru dezvoltarea maşinilor mai mici, inclusiv un model electric Mini, au afectat profitabilitatea companiei germane.
În martie, BMW avertiza că profitul grupului înainte de taxe va scădea cu peste 10%, în 2019, şi a anunţat un plan de sporire a eficienţei de 12 miliarde de euro pentru a compensa investiţiile în noile tehnologii.
Totuşi, BMW nu va face concedieri forţate nici în 2019, nici în 2020 în rândul angajaţilor săi din Germania cu contract permanent de muncă, dar va încerca să reducă partea de costuri prin pensionări anticipate şi reducerea bonusurilor anuale.
„Plăţile anuale trebuie recalibrate la un nivel sensibil. Deja au fost ajustate pentru membrii Consiliului de Administraţie, iar acum negociem cu angajaţii”, a declarat Nicolas Peter.
BMW a reafirmat că va închide, la 31 octombrie 2019, fabrica sa din Oxford (Anglia), unde produce modelul Mini şi se pregăteşte pentru o potenţială perturbare a comerţului în cazul unui Brexit fără acord.
Grupul auto german a anunţat, recent, majorarea investiţiilor în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, care ar urma să tranforme industria în următorii ani.