BMW Seria 2 Cabrio va fi comercializat din februarie 2015 şi va oferi un ampatament mai lung cu 30 mm, precum şi un portbagaj mai voluminos cu 30 de litri, care are capacitate de 335 litri când acoperişul este urcat.
Acest acoperiş textil oferă o izolare fonică mai bună şi se pliază electric în 20 de secunde, chiar şi la viteze de rulare de până la 50 km/h. Gama de propulsoare va cuprinde trei motorizări pe benzină (220i cu 184 CP, 228i cu 245 CP şi M235i cu 326 CP) şi una diesel (220d cu 190 CP), cu patru cilindri şi tehnologie BMW TwinPowerTurbo. M235i Cabrio înregistrează demarajul 0-100 km/h în 5 secunde când este dotat cu varianta sport a transmisiei automată Steptronic cu opt trepte. Acesta beneficiază şi de suspensii şi frâne cu reglaj sportiv.
Bentley Mulsanne Speed
Limuzina Mulsanne este coroana gamei Bentley, dar istoricul mărcii britanice a fost mereu legat, în egală măsură, de lux suprem şi performanţă. De aceea, varianta Mulsanne Speed prezentată în capitala franceză condimentează opulenţa şi rafinamentul limuzinei cu specificaţii şi performanţe demne de maşini sport pur sânge. Astfel, cele 2.685 de kilograme ale castelului pe patru roţi sunt catapultate de motorul V8 de 6.750 cmc de la 0 la 100 km/h în doar 4,9 secunde. Cei 537 CP şi cuplul mamut de 1.100 Nm descătuşaţi de propulsor încă de la 1.750 rpm, împing acul vitezometrului până la 305 km/h. Motorul a primit diverse îmbunătăţiri pentru creşterea autonomiei cu 80 km şi se înscrie în normele Euro 6.
Aixam GTO
Aixam, producătorul de automobile care pot fi conduse de la 16 ani fără carnet de şofer, a prezentat modelele denumite GTO şi Crossline. Pare un pic exagerată titulatura GTO pentru cei 5,4 CP ai motorului său de 400 cmc, dar designul sportiv este pe măsura numelui. Crossline este o interpretare de tip SUV/crossover a caroseriei break de 3 metri lungime, în loc de 2,76 m, cât are caroseria de bază. Aixam a prezentat şi noua planşă de bord cu ecran tactil multifuncţional conectată la cameră video pentru marşarier.