Fotografii de la Lehman au reușit să surprindă câteva cadre relevante cu ceea ce ar trebui să fie, începând cu toamna anului viitor, noul Seria 2. Conform jurnaliștilor de la AutoExpres, vehiculul prins în obiectiv de fotografii-spion este varianta Cabrio a actualei Seria 1 și, după tipicul dezvăluit recent odată cu anunțul oficial al lansării Seriei 4, aceasta va fi însoțită de o versiune Coupe cu același nume.
Mai exact, după ce germanii au dezvăluit informația că Seria 4 este de fapt doar o reinterpretare a actualei Seria 3, pare plauzibil ca viitoarea Seria 2 să nu fie altceva decât un Seria 1 cu doar două uși și un aspect mai sportiv și mai rafinat. De altfel, aceeași idee se va translata și asupra SUV-ului X4 așteptat tot anul viitor. Și acest model va fi dezvoltat începând de la platforma lui X3 primind o caroserie cu aspect de coupe întocmai precum X6 a fost gândit ca o extensie a lui X5.
Revenind la Seria 2 trebuie spus că, în ciuda camuflării, pot fi descoperite elemente de design asemănătoare cu cele ale Seriei 4. Designul părţii frontale face o conexiune imediată cu gama BMW Seria 1, dar abordarea sportivă a temei accentuează latura dinamică. Pe lângă grila spoecifică a radiatorului şi farurile circulare duble, caracteristica cea mai atractivă a părţii frontale a maşinii o reprezintă priza mare de aer din bara faţă. Deschiderea largă este un indiciu pentru fluxul mai mare de aer de care au nevoie motoarele puternice şi îndreaptă privirea spre pasajele puternic evazate ale roţilor. Stopurile de forma literei L se combină armonios cu designul general al automobilului. Ele continuă linia mediană a profilului şi reprezintă o parte integrantă a designului exterior.
În privința propulsiei este de așteptat ca inginerii BMW să opteze pentru un motor de 1.6 litri alimentat cu benzină și un diesel de 2.0 litri, ambele preluate de la Seria 1. De asemenea, pentru doritorii de adrenalină vor fi disponibile versiuni mai puternice precum 235i și M2.
BMW Seria 2, surprins în teste de fotografi
15 decembrie 2012, 23:32
Ultima modificare în 16 decembrie 2012, 01:32
Germanii de la BMW pregătesc lansarea unor versiuni coupe și cabrio ale Seriei 1. Acestea vor purta numele Seria 2.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Ofensiva giganților hotelieri în România
- O țară europeană a făcut o greșeală FATALĂ! A ajuns astăzi să-şi vândă totul
- Vreți să plecați din țară? EUROPA DE NORD VĂ PRIMEȘTE IMEDIAT!
- Investiţiile private salvează sectorul energetic
- Informatizarea Sănătăţii la sfârşit de 2012: Cât funcţionează din sistemul de peste 183 mil. euro
- Traian Băsescu: Vor fi bănci mari ce vor fi supravegheate de BCE
- Sterling a descoperit gaze naturale în Marea Neagră
- Postul celor două Crăciunuri ţine jos preţul porcului basarabean
- Marele premiu la jocul Joker depăşeşte 12,7 mil. lei
- Ce spune BRD despre cercetările DIICOT privind fraudele bancare