BMW, tot mai aproape de lansarea unei noi nave-amiral în zona SUV I FOTO

De luni bune se tot vorbește despre intenția bavarezilor de la BMW de a lansa pe piață un SUV mai mare decât actualele X5 și X6, însă detaliile au rămas doar pentru ochii și urechile câtorva oficiali de top ai companiei. Ei bine, acum au apărut și primele imagini-spion.

Viitorul BMW X7, pentru că acesta este numele vehiculului care va deține în curând titlul de navă-amiral a flotei de SUV-uri a mărcii bavareze, va avea două versiuni. Una cu șapte locuri și una mult mai luxoasă cu doar patru. Conform unor surse din cadrul companiei germane, vehicuul va avea aceeași platformă cu actuala Serie 7 și va fi destinat în special piețelor din Statele Unite și China. De asemenea, este demn de menționat că BMW X7 este dezvoltat în paralel cu un viitor SUV Rolls-Royce care ar putea purta numele Cullinan. Deși vor utiliza componente comune, precum sistemul de tracțiune integrală, cele două vehicule nu vor avea și o platformă comună.

În privința sistemelor de propulsie este de așteptat ca viitorul X7 să utilizeze uzine de forță similare cu cele ale actualei Serii 7, inclusiv o versiune hibridă. Asamblat la uzina BMW din Spartanburg, Carolina de Sud, BMW X7 ar putea atinge o cadență anuală de 45.000 de unități, iar prețurile pentru versinea cu șapte locuri se vor situa într-o zonă similară cu cea a principalilor concurenți Land Rover Range Rover și Mercedes-Benz GLS. Asta înseamnă că varinat de bază ar putea fi comercializată cu circa 75.000 de euro.

Desigur, în cazul variantei de lux cu patru locuri sau, mai degrabă, fotolii, este de așteptat ca prețul să depășească simțitor bariera de 100.000 de euro, însă nu vor depăși 200.000 de euro pentru a nu intra în zona de preț a viitorului Rolls Royce Cullinan.

BMW X7 ar trebui să ajungă pe piață în cursul anului 2018.