BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va extinde gama de modele BMW şi Mini pentru a majora vânzările anuale cu 55% în următorul deceniu şi a păstra avansul faţă de Volkswagen şi Daimler.
Pentru a susţine dezvoltarea pe termen lung, BMW ar putea avea nevoie de extinderea actualelor unităţi de producţie şi înfiinţarea unei noi fabrici, a declarat directorul general Norbert Reithofer.
BMW intenţionează ca în 2020 să ajungă la o producţie anuală de peste două milioane de vehicule, comparativ cu 1,29 milioane de unităţi în 2009.
„Marea campanie de lansare a unor noi modele şi intrarea pe noi segmente de piaţă va începe după 2012. Până în 2020, vor avea nevoie de noi capacităţi de producţie”, a afirmat Reithofer într-un interviu.
El a arătat că BMW intenţionează să extindă gama modelelor Serie 6 şi Mini şi să construiască şi un automobil electric, de oraş.
BMW vrea să se protejeze astfel de concurenţa VW, proprietarul Lamborghini, Bentley şi Audi, prin fuziunea cu Porsche. Audi s-a angajat să devanseze BMW în poziţia de lider pe segmentul automobilelor de lux până în 2015. BMW ocupă această poziţie, preluată de la Mercedes-Benz, parte a grupului Daimler, din 2005.
SURSA: Mediafax