BMW îşi propune ca anul viitor să depăşească mărcile Audi şi Mercedes pe piaţa românească şi să deţină o cotă de piaţă de 20% pe segmentul autoturismelor premium, a declarat, pentru Capital.ro, directorul general al BMW Group România, Stephan Breschan.

Acesta crede că BMW îşi va putea atinge obiectivul propus datorită celor trei lansări de modele noi şi facelift programate pentru anul viitor, dar şi perspectivelor de revenire a pieţei în cel de-al doilea semestru.

„Avem o ţintă foarte clară, şi anume să fim pe primul loc în comparaţie cu Mercedes şi Audi. Cota de piaţă pentru anul viitor va depinde foarte mult de ceea ce vor face şi concurenţii, însă în mod sigur va fi mai mare decât cea de anul acesta. Cota de piaţă pentru acest an va fi de circa 20% pe segmentul premium”, a precizat directorul MBW Group România.

BMW are de recuperat cel puţin 0,3% la cota de piaţă

Potrivit statisticilor APIA, BMW a comercializat în acest an 838 de autoturisme pe piaţa românească, în timp ce Mercedes a vândut 1.028, iar audi a livrat 1.008 maşini. Cota deţinută de BMW până în acest moment pe piaţa totală din România este de 0,8%, în timp ce Mercedes are o cotă de 1%, iar Audi aproape 1%.

Drept urmare, dacă BMW doreşte să depăşească rivalii de la Mercedes şi Audi în cursul anului viitor, pe segmentul premium, va trebui să-i depăşească şi în clasamentul general, ceea ce înseamnă că va trebui să acumuleze peste 1% din piaţa totală, în condiţiile în care Mercedes şi Audi îşi menţin performanţele de anul acesta şi în 2010.

Primele semne de revenire a pieţei vor apărea la jumătatea anului viitor

Potrivit lui Stephan Breschan, BMW va lansa anul viitor unele modele facelift, noua Serie 5, urmând ca la sfârşitul anului să apară noul X3.

Pe de altă parte, reprezentantul BMW a mai spus că piaţa auto din România nu mai este deloc predictibilă pentru ultimele luni din acest an, din cauza conjuncturii politice. „Se vede cum vânzările o duc tot mai rău, iar volumul acestora scade”, a subliniat Stephan Breschan. Cu toate acestea, reprezentatul BMW este de părere că în adoua jumătate a anului 2010 „economia se va înbunătăţi, iar vânzările vor creşte astfel încât piaţa auto va începe să-şi revină”.