BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an

Banca Naţională a României (BNR) a decis, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie (CA), menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

De asemenea, în cadrul aceleaşi şedinţe, s-a hotărât gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

"Rata anuală a inflaţiei şi-a accentuat tendinţa ascendentă în iunie 2017, ajungând la 0,85% (de la 0,64% în luna anterioară), nivel superior celui prognozat. Creşterea a fost determinată de evoluţia preţurilor volatile ale produselor alimentare şi a celor din tutun, dar şi de accelerarea inflaţiei de bază. Efectele acestora au fost parţial compensate de impactul scăderii dinamicii anuale a preţului combustibililor. În absenţa reducerii cotei TVA şi a altor modificări de impozite şi taxe nefiscale, rata inflaţiei ar fi urcat în luna iunie la 1,9%, nivel aflat în interiorul intervalului de variaţie al ţintei staţionare", afirmă BNR. 

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat a depăşit la rândul ei nivelul prognozat, mărindu-se la 1,42% în luna iunie, de la 1,29% în luna mai 2017, pe seama accelerării creşterii preţurilor produselor alimentare procesate şi, în mai mică măsură, a evoluţiei preţurilor serviciilor. 

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a continuat să îşi restrângă valoarea negativă, până la 0,1% în luna iunie, de la -0,2% în luna mai; calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, media anuală şi-a consolidat valoarea pozitivă până la 0,2%, de la 0,1% în luna mai. 

"Datele revizuite privind creşterea economică din trimestrul I 2017 reconfirmă accelerarea dinamicii anuale a PIB real până la 5,7% (de la 4,8% în trimestrul anterior). Plusul de ritm s-a datorat integral cererii interne – consumul privat s-a majorat cu 7,3% (cu o contribuţie de 5,3 puncte procentuale la creşterea PIB), sub impulsul măsurilor fiscale şi salariale şi al îmbunătăţirii gradului de ocupare a forţei de muncă, în timp ce formarea brută de capital fix şi-a temperat declinul (-1%, de la -14,2%, evoluţie care a determinat reducerea aportului negativ la -0,2 puncte procentuale, faţă de -3,8 puncte procentuale în trimestrul anterior). Deşi în continuare pozitivă, contribuţia exportului net la avansul PIB s-a redus substanţial (până la 0,2 puncte procentuale), în condiţiile restrângerii ecartului favorabil dintre ritmul de creştere a exporturilor de bunuri şi servicii (printre cele mai înalte din ultimii trei ani) şi cel al importurilor", se spune în comunicat. 

Pe partea ofertei, principalul determinant al intensificării activităţii economice din trimestrul I 2017 a fost activitatea industrială, al cărei ritm anual de creştere, de 6,8 la sută, a reprezentat maximul ultimelor 12 trimestre. Datele statistice pentru primele două luni ale trimestrului II indică accelerarea dinamicii anuale a producţiei industriale şi a comenzilor noi din sectorul prelucrător, precum şi menţinerea unor ritmuri rapide de creştere a exporturilor şi importurilor de bunuri. În acelaşi interval, cifra de afaceri din comerţ şi din serviciile prestate populaţiei a înregistrat o creştere alertă, în timp ce activitatea din construcţii şi-a accentuat declinul. 

Creşterea anuală a costurilor salariale unitare din industrie s-a atenuat comparativ cu trimestrul anterior, pe fondul unor noi câştiguri de productivitate (în special în sectorul auto), dar şi al efectului de bază asociat majorării salariului minim în luna mai 2016; în ramurile producătoare de bunuri de consum aceasta a rămas însă la un nivel de două cifre. 

Potrivit Băncii Centrale, condiţiile monetare reale au un caracter stimulativ accentuat. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a reluat ascensiunea în luna iunie, atingând nivelul de 4,2% (de la 3,2% în luna anterioară), în principal pe seama reaccelerării creşterii componentei în lei pe segmentul societăţilor nefinanciare şi a ambelor componente pe segmentul instituţiilor financiare nemonetare. Ponderea creditului în lei a continuat să se majoreze, până la 60,2% (cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 1996). 

Această evoluţie certifică o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind, totodată, la atenuarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare, subliniază BNR. 

"În şedinţa de astăzi (vineri, 4 august – n. r.), Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2017, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva accelerării inflaţiei pe întreg orizontul de proiecţie. Faţă de raportul precedent, traiectoria crescătoare a ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent pe întreaga sa întindere, mai cu seamă pe orizontul scurt de timp, rămânând însă în interiorul intervalului ţintei. Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern şi extern", se menţionează în documentul citat. 

Conform sursei citate, pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul preconizatei rectificări bugetare, iar pe plan extern, relevante rămân incertitudinile şi riscurile legate de creşterea economică şi evoluţia inflaţiei în zona euro şi pe plan global, în contextul negocierilor pentru Brexit şi al politicilor economice din SUA. 

"O sursă de incertitudini şi riscuri continuă să fie şi conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale şi implicaţiile lor pe piaţa financiară locală, inclusiv în conjunctura economică şi financiară regională actuală şi de perspectivă. Date fiind evaluările actuale, informaţiile disponibile în prezent, dar şi noile surse de incertitudine, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", spune BNR. 

Banca Centrală dă asigurări că deciziile au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. 

"Consiliul de Administraţie reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice şi progresul reformelor structurale sunt esenţiale pentru prezervarea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse pe plan global. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune", adaugă BNR. 

AGERPRES