Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 5 octombrie 2015, o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, informează BNR.
Moneda are valoarea nominală de 10 lei, formă rotundă, diametrul de 37 milimetri, greutatea de 31,103 grame, cantul zimţat şi este din argint cu titlu 999?, calitate proof.
'Aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală '10 LEI', stema României, anul de emisiune '2015' şi inscripţia 'România'. Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripţiile '70 ANI', 'Universitate de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş' şi '1945' – anul evenimentului aniversat', se menţionează în comunicat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central, se precizează în comunicat.
Tirajul emisiunii este de 250 monede, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320 de lei.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar vânzarea lor se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. AGERPRES