Banca Naţională a României (BNR) a obţinut anul trecut un profit net de 3,338 miliarde lei (900 milioane euro), în creştere de peste şapte ori faţă de rezultatul de 458 milioane lei înregistrat în 2007, iar pe primele trei luni din 2009 a raportat un profit de 3,53 miliarde lei (837 milioane euro). "Profitul realizat în 2008 a fost repartizat, în totalitate, pentru acoperirea pierderilor reportate din anii anteriori. Împreună cu profitul obţinut în primele trei luni ale anului
Banca Naţională a României (BNR) a obţinut anul trecut un profit net de 3,338 miliarde lei (900 milioane euro), în creştere de peste şapte ori faţă de rezultatul de 458 milioane lei înregistrat în 2007, iar pe primele trei luni din 2009 a raportat un profit de 3,53 miliarde lei (837 milioane euro).
„Profitul realizat în 2008 a fost repartizat, în totalitate, pentru acoperirea pierderilor reportate din anii anteriori. Împreună cu profitul obţinut în primele trei luni ale anului 2009, BNR a reuşit acoperirea în întregime a pierderilor din anii precedenţi, reluând contribuţia sa la creşterea veniturilor bugetului de stat prin distribuţia de profit, cu o cotă legală de 80% din veniturile nete. Regularizările aferente exerciţiului financiar 2009 privind cota de 80% din veniturile nete virată la bugetul de stat vor fi efectuate până la termenul de depunere a bilanţului anual”, se arată în raportul anual pe 2008 publicat de BNR.
La finele anului trecut, BNR contabiliza o pierdere netă neacoperită din exerciţiile financiare precedente de 6,16 miliarde lei, care a fost stinsă în totalitate de profitul înregistrat în 2008 şi în primul trimestru al acestui an. Astfel, banca centrală a virat la bugetul de stat 607 milioane lei, cota de 80% din profitul rămas după acoperirea pierderii.
„Profit facem de câţiva ani, însă cu profitul înregistrat acopeream piederile”
Cu o lună în urmă, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat într-un interviu acordat Mediafax că banca centrală a plătit în aprilie, pentru prima dată în ultimii nouă ani, impozit pe profit, pe fondul unor câştiguri semnificative în ultimele două trimestre, care au contribuit la stingerea pierderii rămasă neacoperită din perioada anterioară.
„BNR nu numai că şi-a acoperit toată pierderea acumulată în ultimii ani, dar în aprilie, după nouă ani, e prima dată când am plătit impozit pe profit la bugetul de stat. Profit facem de câţiva ani, însă cu profitul înregistrat acopeream piederile din perioada când BNR a trebuit să facă sterilizările mari”, a spus Isărescu.
Potrivit raportului anual, în structură, rezultatul financiar pozitiv de anul trecut a fost determinat de profitul operaţional obţinut din administrarea rezervelor internaţionale (+5,49 miliarde lei), contrapus unor pierderi operaţionale din politica monetară şi emisiunea monetară (-1,12 miliarde lei) şi din alte operaţiuni (-295,9 milioane lei), precum şi unor pierderi din reevaluarea activelor şi pasivelor (-740,5 milioane lei).
SURSA: Mediafax