Banca Naţională a României (BNR) a atras, vineri, 1,96 miliarde de lei de la băncile comerciale, prin operaţiuni reverse repo cu răscumpărare la o săptămână, la o dobândă de 9%, egală cu dobânda de politică monetară.
Banca centrală a absorbit excesul de lichiditate de la nouă bănci, iar în schimb le-a acordat acestora titluri de stat, pe care le va răscumpăra pe 24 iulie.
„Dobânzile din piaţa interbancară erau foarte scăzute datorită excesului de lichiditatea existent, iar în urma operaţiunii au crescut de la 6 – 7% la 6 – 9%”, a afirmat un dealer, citat de Mediafax.
La ultima operaţiune, realizată luni de către BNR, banca centrală a împrumutat băncile cu 2,5 miliarde lei, printr-o operaţiune de tip repo la o lună, tot la o dobândă de 9%.
Băncile comerciale au afişat, în jurul orei 11:00, dobânzi de 5,88 – 6,38% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în scădere faţă de cele din ziua anterioară, de 7,67 – 8,17%, în timp ce ratele pentru plasamentele la o săptămână se situează la 7,68 – 8,18%, în coborâre faţă de nivelurile de joi, de 8,09 – 8,59%.
SURSA: Mediafax