Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că băncile vor fi taxate diferențiat, în funcție de ROBOR, printr-o nouă așa-zisă taxă pe lăcomie. Reacția BNR nu a întârziat să apară.
,,Cu cât acest indice este mai mare, cu atât mai mari vor fi taxele”, a anunțat triumfător Teodorovici.
Consilierul lui Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu, a explicat, la Digi24, că, în final, tot statul va fi cel care va pierde, iar cei care vor avea de pierdut în mod direct vor fi cei care se împrumută la bănci.
„Nivelul ROBOR e imputabil întregii țări, fapt cert. Ce e ROBOR? O dobândă medie la care băncile se împrumută între ele”, a spus Vasilescu.
,,Fiecare debitor al unei bănci are de returnat lunar o rată care e de bază și la care se adaugă un nivel al ROBOR, la dobândă se adaugă acest nivel.
Dacă e un contract pe 3 luni, se adaugă ROBOR la 3 luni. dacă e pe 6 luni se adaug ROBOR la 6 luni
Dar nu înțeleg ideea cu taxa de lăcomie cred că aici e nevoie de reflecţie filosofică mai adâncă pentru că nu știu despre a cui lăcomie e vorba”, a mai spus Vasilescu.
Nivelul ROBOR este imputabil întregii ţări, el depinde de realităţile din ţară şi în primul rând de rata inflaţiei şi atunci nu se poate spune că băncile sunt lacome deoarece cresc acest indice din cauza unor dereglări ale sistemului economic, a declarat marţi seara, la Digi 24, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.
Vasilescu a subliniat că nu înţelege taxa pe lăcomie anunţată de ministrul Finanţelor printre măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi aplicate de anul viitor.
În opinia sa, statul ar trebui să spună că taxează băncile deoarece inflaţia este mare şi ROBOR urcă.
Dintre principalii indici ROBOR doar unul a crescut miercuri, arată datele Băncii Naționale a României (BNR), în condițiile în care aceasta este prima zi după anunțarea „taxei pe lăcomie”.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat, miercuri, la 3,04%, precum marți, nivel la care se află începând din 10 decembrie.
Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 3,33%, de la 3,34%, niveluri la care s-a stabilizat din 12 decembrie.