Inflaţia scade! Este anunțul pe care orice român îl așteaptă de ceva vreme. Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale, a declarat că economia României a depăşit plafonul şi începe coborârea, dar nu toate lucrurile sunt roz.
„Mesajul este că inflaţia vine jos. Depăşim plafonul şi începem coborârea. Însă nu toate lucrurile sunt roz şi nuanţele contează. Există semne de întrebare când ne uităm la inflaţia de bază.
Vine în jos însă cu alte caracteristici. De asemenea, operăm într-un mediu plin de incertitudine nu numai noi în România, ci peste tot în lume. De asemenea, urmărim cu atenţie deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene, ale FED-ului american, ale băncilor centrale din regiune.
Deficitul fiscal este problema
Şi aici mesajul este că perspectiva este mai înceţoşată să spunem. De aceea noi am spus că vom merge pe principiul văzând şi făcând, fără ghidări prospective. Nu le-am făcut în trecut, nu le facem nici acum, pentru că incertitudinea este mare.
Acestor incertitudini globale se adaugă şi problemele structurale ale României. Mă refer la deficitele gemene. Deficitul extern, balaurul cu care România trebuie să se lupte, este o provocare. Principala sursă a acestui deficit extern este deficitul fiscal. Generează o parte importantă a deficitului extern.
Însă deficitul fiscal este o problemă spinoasă. Aţi văzut şi dumneavoastră sunt discuţii ample zilele acestea la nivel politic. Eu nu voi intra în aceste discuţii.
Banca Centrală s-a pronunţat de nenumărate ori pe acest subiect, dar voi căuta mai degrabă să vorbesc despre ceva mai pozitiv şi anume absorbţia fondurilor europene, în principal a celor PNRR”, a spus Cristian Popa, la conferinţa cu tema „Finanţarea României”, organizată de Oxygen Events.
Absorbția fondurilor din PNRR este esențială
El a declarat că absorbţia fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este esenţială, susţinând că fondurile europene ajută la menţinerea stabilităţii macroeconomice a României, la creşterea capacităţii de a face faţă unor evoluţii adverse, iar în aceste condiţii, în care politica monetară frânează, politica fiscală caută să frâneze, contează să avem un buffer care să susţină creşterea economică.
Cristian Popa a precizat că, pe termen lung, nu poate exista o „convieţuire” a deficitului de cont curent ridicat cu aprecierea cursului. Aprecierea monedei naţionale este pusă de acesta pe seama capitalurilor străine care au intrat în România.