Banca Naţională a României vede o reducere a preţurilor la alimente în ultima parte a acestui an, dar şi pe parcursul lui 2010, contrazicând patronatele din industria de profil.

Inflaţia anualizată la gruparea legume-fructe-ouă (LFO) ar urma să aibă o valoare negativă în trimestrul al patrulea al acestui an, dar şi în prima jumătate a lui 2010. Potrivit celui mai recent raport asupra inflaţiei, preţurile la alimentele de bază ar urma să înregistreze o scădere de aproximativ 3% în ultima parte a acestui an faţă de perioada similară a lui 2008. Această evoluţie vine după ce, în primele trei trimestre ale anului, preţurile au crescut constant cu peste 3% în fiecare trimestru. Scenariul băncii centrale arată că scumpirile vor reveni abia în a doua jumătate a lui 2010, când se aşteaptă ca inflaţia să fie de aproximativ 1%.

În aceeaşi ordine de idei, BNR consideră că, pe ansamblul acestui an, doar preţul energiei termice va avea o creştere substanţială (10,5%), în timp ce la gazele naturale vom avea o scădere cu până la 8,5%. În 2010, energia electrică va fi mai scumpă cu 0,2%, cea termică cu 5,2%, iar gazele se vor menţine la acelaşi preţ.

Prognoza băncii centrale vine pe fondul unui val de declaraţii în sens opus venite atât din zona patronatelor din industria alimentară, cât şi din cea politică. Unele estimări arată că preţurile la energie şi, implicit, la alimentele de bază ar urma să crească cu până la 25% în ultimele luni ale acestui an şi pe parcursul lui 2010. „Creşterea cumulată a costurilor la gaze, energie şi carburanţi, la care se adaugă deprecierea leului, va încărca preţul produselor la raft cu până la 25%“, crede Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor. În aceeaşi ordine de idei, reprezentanţii patronatelor din industria alimentară susţin că anul acesta vor înregistra pierderi ca urmare a politicii de a nu creşte preţurile, însă în 2010 vor fi nevoiţi să opereze indexări pentru a nu ajunge în faliment. Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, vede o creştere a preţurilor între 5 şi 25% pentru anul viitor. Raţionamentul lui Minea se bazează, în primul rând, tot pe creşterea preţului la gaze.

În sfârşit, în ţintă

După ce a ratat obiectivul de inflaţie în 2007 şi 2008, Banca Naţională a României apreciază că, anul acesta, creşterea preţurilor se va situa în intervalul ţintă. Deşi a modificat prognoza de inflaţie pentru 2009 de la 4,3% la 4,5%, creşterea preţurilor râmâne la limita superioară a intervalului de variaţie (2,5-4,5%). De altfel, banca centrală îşi construieşte întreaga politică în funcţie de obiectivul de inflaţie. „Decizia CA de a menţine dobânda de politică monetară la 8% a avut în vedere încadrarea inflaţiei în ţinta stabilită, în condiţiile unui climat cu multe presiuni inflaţioniste“, a declarat viceguvernatorul Cristian Popa. Decizia băncii centrale de a menţine neschimbată dobânda şi de a nu reduce rezervele minime obligatorii constituite de bănci a luat prin surprindere analiştii.

185-41904-13_isarescu_46_rp.jpgInflaţia s-a dus în jos şi în octombrie. În ultimele două luni ale anului, probabil, indicele preţului de consum va oscila între 4,2% şi 4,5%.
Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Scăderi
Preţurile alimentelor de bază (legume, fructe, ouă) vor înregistra o scădere abruptă în următoarele 9 luni, însă vor reveni pe creştere în 2011, când indicele se va apropia de nivelul inflaţiei anuale. Fluctuaţiile monedei naţionale ar putea schimba însă trendul

185-41905-13_grafic_46.jpg