‘În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 581 milioane euro, balanţa veniturilor secundare şi balanţa serviciilor s-au încheiat cu excedente mai mici cu 294 milioane euro, respectiv cu 197 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 817 milioane euro’, se arată în document.
În perioada ianuarie – mai 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,876 miliarde euro.
‘În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 70,026 miliarde euro la 31 mai 2017 (74,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,5% faţă de 31 decembrie 2016. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2017 nivelul de 24,227 miliarde euro (25,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2016’, menţionează sursa citată.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 23,8% în perioada ianuarie – mai 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2017 a fost de 6,1 luni, faţă de 6,3 la 31 decembrie 2016.
‘Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2017 a fost de 92,4%, comparativ cu 90,1% la 31 decembrie 2016’, conform BNR.
AGERPRES