BNR: Datoria externă a crescut cu 1,9 miliarde euro în primele 5 luni din 2017

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,969 miliarde euro, în primele cinci luni din acest an, în creştere cu 14,8%, comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).

‘În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 581 milioane euro, balanţa veniturilor secundare şi balanţa serviciilor s-au încheiat cu excedente mai mici cu 294 milioane euro, respectiv cu 197 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 817 milioane euro’, se arată în document. 

În perioada ianuarie – mai 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,876 miliarde euro. 

‘În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 70,026 miliarde euro la 31 mai 2017 (74,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,5% faţă de 31 decembrie 2016. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2017 nivelul de 24,227 miliarde euro (25,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2016’, menţionează sursa citată. 

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 23,8% în perioada ianuarie – mai 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2017 a fost de 6,1 luni, faţă de 6,3 la 31 decembrie 2016. 

‘Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2017 a fost de 92,4%, comparativ cu 90,1% la 31 decembrie 2016’, conform BNR. 

AGERPRES