Mai mult, nici economiile realizate pe seama acestei reduceri nu au putut fi duse la bugetul de stat, deoarece ar fi echivalat cu o finanțare directă de către BNR, instituția care tipărește banii țării, iar mecanismul e interzis de Banca Centrală Europeană. Acum, cu angajați nemulțu­miți în propria ogradă, BNR pare să regrete gestul de „solidaritate“ cu bugetarii. Vocile responsabile din BNR, care au găsit mereu argumente în favoarea redu­ce­rii cheltuielilor publice, inclusiv la salarii, par să vadă prin alte lentile, mai sindicale, situația propriilor cheltuieli. Din­tr-o­dată, consideră că impozitul pe venit și CAS-ul neîncasat la buget pentru par­tea tăiată din salariile angajaților băncii este o „pierdere pentru stat“ și picură în urechile pensionarilor informația că din acești bani s-ar fi putut plăti „mii și mii de pensii“.
BNR poate găsi motive corecte să conteste reducerea sala­rii­lor angajaților săi, cum de altfel poate fi criticată distribuirea egală a austerității între toate categoriile de bugetari, doar pentru a evita restructurări reale, prin desființarea unor întregi insti­tuții și prin retragerea statului din anumite domenii, dar alege surprinzător argumentele populiste pe care de obicei le critică. Cu un discurs asemănă­tor arătau, în vară, și liderii sindicali că re­ducerea lefurilor funcționarilor și con­cedierile sunt o greșeală, calculând doar câți lei nu vor mai intra la buget din contribuțiile și impozitele aferente și omi­țând să precizeze că sunt doar bani mutați dintr-un buzunar în altul al statu­lui.În cazul BNR, avem, desigur, o mare diferență: una de „buzunar“, căci angajații băncii nu sunt plătiți de la bugetul de stat. Motiv suficient, nu-i așa, să regretăm că 25% din salariile lor zac acum nefolosiți în fondul de rezervă, cum cere legea, în loc să se transforme în impozite, contribuții sociale și, de aici, în pensii frumoase sau investiții publice. După același model, tot de la BNR a venit o explicație amețitoare și pentru achiziția unor mașini scumpe: dacă nu am fi cheltuit banii, trebuia să îi distrugem!
Cum BNR poate tipări, teoretic, câți bani vrea, în această logică ar trebui să-i cerem să majoreze de 100 de ori salariile angaja­ților. La cât CAS și impozit pe ve­nit ar încasa bugetul, s-ar plăti sute de mii de pensii! Putem merge și mai departe cu salvarea economiei: dacă BNR ar cumpăra de 100 de ori mai multe mașini, tipărind bani, în loc să îi ardă, producția ar crește spectaculos și am scăpa de criză. De fapt, de ce să se oprească doar la mașini? Remarcabil cum retorica BNR poate trece cu ușurință de la Friederich Hayek, economistul austriac apreciat recent de guvernatorul Isărescu, într-un discurs plin de nostalgii liberale, la categoria sindicală Vasile Marica.