Datele BNR referitoare la numărul clienţilor care au obţinut conversia, restructurarea sau reduceri de costuri pentru creditele în franci includ şi operaţiunile desfăşurate în baza ofertelor proprii ale băncilor, respectiv reducerile de dobânzi, de marje, discount-urile pentru cursul de schimb sau alte măsuri de reducerea a ratelor lunare.
Până în data de 15 ianuarie 2015, băncile respective au primit peste 23.000 de astfel de solicitări, din care au fost soluţionate mai mult de 22.000, potrivit datelor băncii centrale.
Numărul de cereri de conversie a creditelor în franci depuse la bănci după data de 15 ianuarie, când Banca centrală a Elveţiei a eliminat pragul de apreciere pentru franc în raport cu euro, de 1,2, ceea ce a determinat aprecierea puternică a francului în faţa principalelor valute, dar şi în faţa leului, este mic, raportat la numărul total de debitori în franci înregistraţi la băncile din România, de aproximativ 75.000.
Majoritatea clienţilor s-au constituit în grupuri colective şi solicită conversia tuturor creditelor din valută în lei la cursul din momentul acordării creditului sau la cursul istoric plus maxim 20%, prin adoptarea unui act normativ în acest sens sau prin acţionarea în instanţă a băncilor în procese colective. De asemenea, clienţii solicită conversia creditelor fără costuri suplimentare pentru debitori.AGERPRES