Banca Națională a României (BNR) a informat joi, 23 mai 2023, că, în aprilie 2023, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 0,5% faţă de luna anterioară, ajungând până la 527,302 de miliarde de lei.
În aprilie 2023, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 0,5% față de martie 2023
Potrivit datelor publicate joi, 25 mai, de Banca Națională a României (BNR), depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în aprilie 2023 cu 0,5% faţă de martie 2023, ajungând până la nivelul de 527,302 miliarde lei, iar faţă de aprilie 2022 s-au majorat cu 9,7% (-1,4% în termeni reali).
În aprilie 2023, depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,8% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,7% faţă de martie 2023, ajungând până la 357,732 miliarde lei, iar față de aprilie 2022, s-au majorat cu 19,3% (7,2% în termeni reali).
De altfel, în aprilie 2023, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat un avans de 2,3% raportat la martie 2023, ajungând până la aproape 189,87 miliarde lei şi de 20% (7,9% în termeni reali) faţă de aprilie 2022.
De asemenea, în aprilie 2023, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1% (până la 167,862 miliarde lei) faţă de martie 2023, iar comparativ cu aprilie 2023 au înregistrat o creştere de 18,4% (6,4% în termeni reali).
În aprilie 2023, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au scăzut cu 1,8%
În ceea ce priveşte depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32,2% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, acestea au scăzut cu 1,8% faţă de martie 2023, ajungând până la nivelul de 169,57 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,6%, până la 34,358 miliarde). Comparativ cu aprilie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 6,1% (-5,9%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Potrivit sursei citate anterior, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 1,6% în aprilie 2023, faţă de martie 2023, ajungând până la 120,452 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,3%, până la 24,406 miliarde euro). Comparativ cu aprilie 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,2% (-4,9%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 2,4% în aprilie 2023, faţă de martie 2023, ajungând până la 49,117 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 2,1%, până la 9,952 miliarde euro). Comparativ cu aprilie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 8,4% (-8,2% în cazul exprimării indicatorului în euro), relatează sursa citată anterior.