Banca centrală prin vocea guvernatorului, și nu numai, încearcă să transmită câteva mesaje: „lichiditatea din piața interbancară nu este temporară“, „rata de politică monetară este pe un trend descendent credibil și de durată“, „intervențiile în piața valutară nu sunt dăunătoare pentru economie“ și „băncile trebuie să crească dinamica creditării, iar populația trebuie să aibă încredere și să se împrumute de la bănci“. De fapt, banca centrală cere de la public, de la economia reală
ÎNCREDERE în politica monetară activă (intervenții în toate piețele pe care le controlează) și în sistemul bancar. Deși este un clișeu când vine vorba de BNR și sistemul financiar bancar, acesta trebuie repetat: încrederea se câștigă foarte greu și se pierde foarte ușor în orice relație, dar, mai ales, în piața bancară. Însă, de unde să vină această încredere în sistem? BNR este reglementatorul unui sistem cu un număr din ce în ce mai mare de procese pentru clauze abuzive. BNR este reglementatorul unui sistem unde rata creditelor neperformante a pus sistemul bancar în topul țărilor din UE (un clasament unde nu ai vrea să te regăsești printre premianți). Însă, cel mai grav lucru este că BNR a fost sursa distrugerii creditării în România tocmai prin intervenții în piața valutară și interbancară. În aceste condiții, este aproape imposibil pentru societate să aibă încredere doar la câțiva ani diferență că BNR nu va face la fel, cu prima ocazie.
În 2008, intervențiile băncii centrale în piața valutară și monetară au făcut ca dobânda din piața interbancară să crească dobânda medie, la care băncile tranzacționau, de la 10% la 22%, în numai câteva luni (alte dobânzi au fost mai ridicate, dar BNR nu le face publice). Cum era normal, acest cost real al politicii monetare a fost TRANSFERAT în economia reală prin nivelul dobânzilor la credite. Dobânzile la creditele noi au crescut de la 15% la 21%, iar pentru creditele existente, de la 15% la 19%, în doar 3 luni. Cel mai grav lucru pentru economie este că dobânzile la credite au rămas ridicate pe o perioadă lungă de timp, iar acest șoc negativ a avut loc în timp ce economia României intra în cea mai dură perioadă economică de după 1989. Astfel, politica monetară a făcut ca prin distrugerea creditării să adâncească perioada de criză. Sute de mii de IMM-uri au rămas fără linii de finanțare, iar zeci de mii de persoane își caută astăzi dreptatea prin instanțe pentru că nu au mai făcut față creșterii ratelor de dobândă și a altor costuri pe care le consideră abuzive. În plus, acele sectoare din economie care funcționau în 2008 și care ar fi putut să aibă acces la credite la dobânzi de 15%, nu au mai considerat că fac față unor credite cu dobânzi de 20% într-o economie intrată în recesiune. Iar băncile, cum era de așteptat, au înăsprit condițiile de creditare. Decizia BNR de a intervenii în piața valutară și, implicit, în cea interbancară în 2008, a făcut ca banii să fie foarte scumpi într-o economie care abia se obișnuise să funcționeze cu banii la vedere. Modul în care a acționat BNR nu este ceva nou. A fost observat în crizele din Asia sau în America Latina. În toate cazurile, țările respective au suferit o criză economică prelungită. Este ciudat, totuși, că BNR nu a observat modul de acțiune al băncilor centrale din regiune și a ales să acționeze așa cum au făcut-o alții în urmă cu aproape 20 de ani. Am o curiozitate, totuși. Oare cum ar fi răspuns guvernatorul BNR în Parlament, dacă atunci când a cerut un nou mandat, ar fi fost întrebat: care a fost rolul politicii monetare în adâncirea crizei economice, având în vedere că dobânzile la credite au crescut după ce BNR a retras banii din piață? Pentru cei care nu știu: dinamica creditării în lei a scăzut după șocul negativ de politică monetară de la 40% (cu plus) la dinamică negativă.
Florin Cîțu,
analist financiar