"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România – date estimate – au însumat 409 milioane euro, din care participaţiile la capital – inclusiv profitul net estimat – au înregistrat 358 milioane euro, iar creditele intragrup 51 milioane euro net", informează BNR. 
 
Faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii ianuarie, investiţiile străine directe au crescut cu 36,78%, în februarie.
 
Potrivit datelor BNR, balanţa de plăţi a României a avut un excedent de 285 de milioane de euro, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu un deficit de 201 milioane de euro, în aceeaşi perioadă a anului 2014.
 
Această evoluţie a avut loc pe fondul reducerii deficitului înregistrat de balanţa veniturilor primare, cu 248 de milioane de euro, al majorării excedentului balanţei bunurilor şi serviciilor, cu 102 milioane de euro şi al transformării deficitului balanţei veniturilor secundare în excedent. AGERPRES