BNR (Banca Naţională a României) a realizat, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică, o cercetare privind investiţiile străine directe (ISD).
BNR a precizat, într-un comunicat, că obiectivul principal al acestei cercetări a fost determinarea soldului ISD în România la 31 decembrie 2015 şi a fluxurilor (mişcărilor) ISD în cursul exerciţiului financiar 2015, în întreprinderile investiţie străină directă rezidente.
Fluxul net de investiţii străine directe în anul 2015 a atins nivelul de 3.461 milioane euro, din care: 3 595 milioane euro aport la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea participaţiilor la capitalul întreprinderilor ISD, în valoare de 3085 milioane euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 510 milioane euro); 134 milioane euro credit net de la investitorii străini (rambursările de credite au fost mai mari decât creditele primite).
Soldul final al investiţiilor străine directe la 31 decembrie 2015 a înregistrat valoarea de 64.433 milioane euro, din care: 45.098 milioane euro aport la capitalurile proprii, inclusiv profitul reinvestit (70,0%); 19.335 milioane euro credit net primit de la investitorii străini (30,0%).
Repartizarea soldului ISD pe principalele activităţi economice
Din punct de vedere al orientării pe activităţi economice, ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,8% din soldul total ISD).
În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate activităţi sunt prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (6,0% din soldul total ISD), industria mijloacelor de transport (5,9%), metalurgia (4,1%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (3,4%), maşini utilaje şi echipamente precum şi fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă, ambele cu câte 2,6% din soldul ISD, se arată în comunicatul BNR.
Pe lângă industrie, activităţi care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare şi asigurările (reprezintă 13,1% din totalul ISD), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata precum şi construcţii şi tranzacţii imobiliare ambele reprezentând câte 12,2%, din soldul ISD şi activităţi profesionale, ştiinţifice, tehnice şi administrative şi servicii suport (6,3% din soldul ISD).
Imobilizările corporale şi necorporale din întreprinderile ISD, cu un sold la finele anului 2015 în valoare de 30.970 milioane euro, reprezintă 48,1% din soldul total al ISD, ceea ce induce un grad semnificativ de stabilitate a investiţiei străine directe.
Repartizarea soldului ISD pe regiuni de dezvoltare
Din punct de vedere teritorial, se observă orientarea ISD cu precădere spre regiunea de dezvoltare București-Ilfov (59,3%), alte regiuni de dezvoltare care au atras un volum important de ISD fiind regiunea Centru (9,0%), regiunea Vest (8,1%), regiunea Sud-Muntenia (7,2%), regiunea Nord-Vest (5,9%).
Investiţiile străine directe au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiţie directă, ceea ce nu corespunde totdeauna cu locul de desfăşurare a activităţii economice, precizează Banca Naţională a României.