Anunț de ultimă oră de la Banca Naţională a României. Sursa citată anunță că începând de luni, a fost lansată o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu.
Mai exact, potrivit unui comunicat de presă transmis de BNR, aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu, din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2021”.
În ceea ce privește reversul monedei, acesta prezintă portretul lui Ion C. Brătianu, inscripţia în arc de cerc „ION C. BRATIANU” şi anii între care acesta a trăit „1821” şi „1891”.
Cât costă noua monedă lansată de BNR
BNR mai precizează că monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Totodată, broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
De menționat este faptul că, tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, mai anunță BNR. De cealaltă parte, preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 11.300 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.
Monedele din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu au putere circulatorie pe teritoriul României. Amintim faptul că lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.