'Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, respectiv 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi cele comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu, 10 ani de la denominarea monedei naţionale şi Iancu de Hunedoara), precum şi o medalie din argint', informează un comunicat al BNR.
Medalia va fi din argint cu titlul 800?, cu forma rotundă, diametrul 28 mm, greutatea de 15,5 g, calitatea proof şi cantul neted.
'Aversul prezintă o compoziţie simbolizând modelul satului românesc reprezentat ca în sigla muzeului. Reversul redă portretul şi numele lui Dimitrie Gusti şi anii între care a trăit '1880', '1955'', se mai arată în comunicat.
Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale. Tirajul emisiunii este de 250 de seturi, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru un set este de 260 de lei.
'Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României', se subliniază în comunicat.
Sursa: Agerpres