Valoarea monedei este de 10 lei
Aversul monedei prezintă un disc şi braţul unui pickup, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2023”.
Ion Voicu cântând la vioară este prezentat pe reversul monedei, împreună numele marelui violonist şi anii între care a trăit acesta „1923” şi „1997”. Banul din argint va fi ambalat în capsulă de metacrilat transparent şi va fi însoţit de o broşură de prezentare şi certificat de autenticitate, redactat în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Moneda din argint va fi emisă într-un tiraj maxim pentru este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Voicu au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
A fost studentul lui George Enescu
Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni de etnie romă: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de muzică populară Ionel Budișteanu.
Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii.
În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.
Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violoniști celebri ca George Enescu și David Oistrakh.
În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.
Ca o recunoaștere a valorii imense, statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni. Fiul lui Ion Voicu este politicianul Mădălin Voicu.