Banca Naţională a României se pregătește să lanseze o nouă monedă deosebită. Este vorba despre o monedă de argint, care va fi lansată în cursul zilei de luni 23 mai și care va avea o valoare de 10 lei.

Potrivit informațiilor publicate de BNR, moneda are o greutate de 31,103 grame și un diametru de 37 mm și va fi lansată cu ocazia a 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce.

În ceea ce privește aspectul monedei, aceasta va avea numele lui Ion Neculce pe ea. Pe cealaltă parte în schimb, va fi ilustrată o imagine a mănăstirii Putna alături de portetul domnitorului Ștefan cel Mare.

Cum arată noua monedă lansată de BNR?

În același timp, cei care vor achiziționa moneda trebuie să știe că pe reversul ei se poate observa o mână care scrie un fragment din celebra lucrare „O samă de cuvinte”.

De asemenea, pe aceasta se prezintă și inscripțiile cu ocazia căreia va fi lansată în România, „350 DE ANI DE LA NASTERE” şi „ION NECULCE”, mai arată BNR.

Sursa citată precizează că pentru început vor fi lansate doar 5.000 de monede cu chipul lui Ion Neculce. Acestea vor fi puse la vânzare, pentru suma de 470 de lei, cu TVA, iar în preț este inclus și certificatul de autenticitate.

Referitor la orașele din care va putea fi achiziționată, moneda de 10 lei care ilustrează chipul lui Ion Neculce va fi lansată în Iași, București, Cluj, Constanța, Timiș și Dolj.

BNR a lansat o nouă monedă aniversară

Amintim faptul că ultima monedă deosebită pregătită de Banca Națională a României a fost cea cu Theodor Pallady, lansată la data de 4 mai, cu tema 150 de ani de la nașterea acestuia.

Aversul monedei consta într-un detaliu al Muzeului ,,Theodor Pallady” din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.

De cealaltă parte, reversul monedei prezenta portretul și numele pictorului Theodor Pallady și anii între care a trăit acesta „1871-1956”.

În ceea ce privește prețul de vânzare, conform BNR, tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5000 piese, iar preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 440,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.