Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, marţi, menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,5% pe an şi reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 16% de la 18%, începând cu perioada de aplicare 24 iulie - 23 august 2014, a anunţat banca centrală.
CA al BNR a hotărât, de asemenea, menţinerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 12%, potrivit unui comunicat al instituției.
Banca Centrală a reiterat faptul că ”utilizarea adecvată a tuturor instrumentelor de care dispune în condiţiile monitorizării atente a evoluţiilor interne şi ale mediului economic internaţional va asigura îndeplinirea obiectivului privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi menţinerea stabilităţii financiare”.