Moneda naţională s-a apreciat uşor marţi în faţa euro la referinţa BNR, cursul coborând cu 0,21 bani (0,05%), până la 4,4032 lei, pe o piaţă în care au existat mici presiuni de depreciere absorbite rapid probabil de intervenţiile BNR, spun dealerii.
Totuşi, faţă de închiderea de luni seară de pe interbancar, leul se tranzacţiona în jurul orei 13:30 pe o uşoară depreciere, de până în 0,2%.
În regiune, zlotul polonez stagna la nivelul închiderii de luni, la 4,193/euro, iar forintul maghiar se deprecia cu circa 0,3%, până la 286,82/euro.
Notă discordantă făcea uşor coroana cehă, care câştiga circa 0,3% în faţa euro, până la 25,09/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3850 lei, în urcare cu 0,29 bani (0,09%).