România are nevoie de capital, companiile au nevoie de capital pentru a corecta această situaţie, iar bursa este o soluţie la care trebuie apelat din ce în ce mai mult, a declarat, vineri, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
„Nivelul creditării bancare, gradul de intermediere financiară, este mult sub potenţial şi din cauza nivelului redus al capitalurilor proprii ale companiilor. România are nevoie de capital, companiile au nevoie de capital pentru a corecta această situaţie.
”Nivelul capitalurilor proprii din economie va creşte”
Iar bursa este o soluţie la care trebuie apelat din ce în ce mai mult. Odată cu dezvoltarea pieţei de capital, nivelul capitalurilor proprii din economie va creşte, cooperarea dintre creditul bancar şi capitalul de investiţii va deveni mai fructuoasă, în beneficiul întregii economii.
Continuarea dezvoltării BVB va însemna mai mulţi emitenţi la cota bursei, cu acces sporit la capital de investiţii, equity, care le va facilita dezvoltarea, le va finanţa investiţiile, le va face mai solvabile, îmbunătăţindu-le astfel şi accesul la credit bancar şi crescându-le credibilitatea în faţa bancherilor”, a spus Cristian Popa, la evenimentul „25 de ani de istorie la Bursa de Valori Bucureşti”.
El a precizat că listarea la bursă, dezvoltarea companiilor prin piaţa de capital, accesul la capital de investiţii, dar şi transparenţa ce vine la pachet, cresc capacitatea de finanţare cu capitaluri de împrumut.
„Tot datorită acelui clopoţel de acum 25 de ani, milioane de români se bucură într-o măsură mai mare de succesul propriei lor economii, pentru că sunt acţionari la aceasta, prin intermediul economisirilor din fondurile private de pensii.
Oportunități de economisire și investiții
Milioane de alţi români pot accesa această piaţă şi pot economisi şi investi în companiile listate, nu mai puţin de 3 bănci fiind listate la cota Bursei de la Bucureşti”, a afirmat Cristian Popa.
El a menţionat că cel mai important element care defineşte cooperarea dintre cele două instituţii este menirea comună de a facilita transferul capitalului de la cei ce îl economisesc la cei ce vor să îl investească.
„Iar capitalurile de împrumut, creditele oferite de sistemul bancar fac echipă bună împreună cu capitalurile proprii, equity, oferite de Bursă. Spun împreună pentru că atât practica cât şi teoria economică arată că un mix, un amestec de capitaluri proprii şi credite, asigură cel mai mic cost al capitalului pentru economie.
Ne uneşte şi modul în care circulă capitalul, care se transferă din bănci în economie şi în bursă, şi invers, şi din pieţele financiare în economia reală, fluiditatea capitalului este încă un obiectiv comun. Se promovează astfel , se asigură finanţarea economiei reale şi se creează astfel bunăstare, locuri de muncă, inovaţie, avuţie şi nu numai. Or acestea reprezintă scopul comun al instituţiilor noastre.
Resurse importante dedicate
În plus, vorbim despre susţinerea bunăstării financiare a cetăţenilor, de a răspunde nevoii de siguranţă financiară, de a facilita planificarea finanţelor personale şi, nu în ultimul rând, de a promova educaţia financiară”, a precizat Cristian Popa.
Pe de altă parte, el a spus că atunci când vine vorba de educaţie financiară bursa are iniţiative remarcabile ce trebuie salutate.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Finanţelor dedică de asemenea resurse importante, de multe ori chiar în parteneriat cu Banca Naţională şi Bursa de Valori, iar asta ne bucură.
BNR promovează educaţia financiară
Similar, BNR promovează educaţia financiară, şi aş vrea sa împărtăşesc cu dumneavoastră un singur număr care cred că vă va spune multe: peste 200.000 de elevi au fost vizitaţi de colegii mei în ultimii 5 ani, ei le-au vorbit celor tineri despre economisire, dobânzi, moneda naţională, inflaţie dar şi altele.
Vă invit să continuăm împreună aceste demersuri. Dezvoltarea României, inclusiv a pieţelor de capital depinde în mare măsură de colaborarea strânsă dintre noi în acest domeniu încă deficitar. Vorbeam puţin mai devreme de scopul comun al instituţiilor pe care le reprezentăm, în acest context extinderea canalelor de acces la piaţa secundară interbancară a titlurilor de stat, piaţa administrată de Banca Naţională, este esenţială.
Prin listarea la cota bursei a instrumentelor de datorie publică, Bursa de Valori Bucureşti facilitează într-o şi mai mare măsură accesul investitorilor la bursă la aceste instrumente, asigurând astfel o cale suplimentară de tranzacţionare şi acces la lichiditatea acestei pieţe, încurajând românii să finanţeze datoria publică a ţării cu capital autohton”, a mai declarat Cristian Popa.