Banca Naţională a României trebuie să informeze 'imediat' Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană cu privire la orice scădere bruscă a rezervelor sale peste 600 de milioane de euro, arată Memorandumul Tehnic de Înţelegere (TMU) cu FMI, publicat pe pagina de internet a instituţiei financiare internaţionale.
De asemenea, BNR are obligaţia să raporteze lunar, la 20 de zile după finalul lunii, situaţia expunerii (depozite, împrumuturi, împrumuturi subordonate) ale băncilor-mamă faţă de subsidiarele lor din România, instituţii financiare internaţionale sau alţi creditori, în monedă naţională sau valute străine.
BNR trebuie, totodată, să raporteze trimestrial, la 45 de zile de la încheierea fiecărui trimestru, situaţia detaliată, bancă cu bancă, privind împrumuturile restructurate pentru persoane fizice şi sectorul corporate, inclusiv societăţile deţinute de stat (SOE).
Potrivit datelor BNR, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) totalizau, la 30 septembrie 2013, 36,386 miliarde euro, fiind cu 706 milioane euro mai mari faţă de cele înregistrate la finele lunii august, de 35,68 miliarde euro.
La 30 septembrie 2013, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 33,086 miliarde euro, faţă de 32,173 miliarde euro la 31 august 2013.
Sursa: Agerpres