BNR, previziuni despre viitor! Cât de MULT vor crește prețurile

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a prezentat luni estimări privind evoluția prețurilor până la sfârșitul anului în curs. De asemenea, acesta a vorbit și despre la cât va ajunge înflația până la finalul anului.

Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea a declarat că ţinta de inflaţie va fi atinsă şi anul acesta.

Banca Naţională a estimat o rată a inflaţiei la finele lui 2018 de 3,5%, potrivit Agerpres.ro.

Estimările prezentate Liviu Voinea arată că prețurile vor crește nesemnificativ până la finele anului astfel încât pe întregul an 2018 inflația să ajungă cu un punct procentual sub cât este anual în prezent.

„În ce priveşte stabilitatea preţurilor, ţinta noastră de inflaţie este de 2,5%, plus, minus 1%. Această ţintă a fost atinsă în anul 2017, a fost 3,3% şi va fi atinsă şi în anul 2018, când estimăm că inflaţia la sfârşitul anului va fi 3,5%, va fi atinsă şi în anul 2019, când estimăm că va fi 3%”, a declarat luni Liviu Voinea, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Universitatea din Craiova.

“Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%”, se arată într-un comunicat al INS.