BNR a scăzut prognoza de inflaţie pentru 2011 în acest an, la 3,3%, de la 4,6%, a spus astăzi Mugur Isărescu cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Pentru anul viitor, prognoza de inflaţie a fost coborâtă de BNR la un nivel de 3% de la 3,5%, cât era anterior.
Mugur Isărescu s-a referit la factorii care ar putea creşte presiunile inflaţioniste anul acesta şi la anul. "Risc de abatere în sus avem în special de la cursul leului. Sentimentul pozitiv parcă a dispărut. Pentru noi a fost o uşurare pentru că, mai în glumă, mai în serios, nu e uşor să lupţi cu intrări de capitaluri.
Acum tendinţa este nu neapărat de ieşire, dar de intrări mai reduse", a spus Isărescu. BNR a oferit lichiditate pieţeiDe cinci săptămâni, BNR a oferit în fiecare luni lichiditate pieţei.
Lichiditatea nu este bine distribuită între bănci din cauza lipsei de încredere. Avem exces de lichiditate dar unele bănci nu au acces al lichiditate. "Ca să nu se întâmple ceva, am luat această decizie", a spus Isărescu.
Presiunile inflaționiste din exterior au scăzut
"Presiunile inflaţioniste pe plan internaţional acţionează în favoarea unui proces dezinflaţionist. Cam toate preţurile grupelor mari de produse de materie primă care ne-au îngrijorat în perioada de vară acum scad. E vorba în special de materii prime agricole",a spus Isărescu.
În România volatilitatea cursului de schimb a fost relativ limitată. "Volatilitatea zlotului polonez şi a forintului maghiar a fost mult mai accentuată. Noi ne-am apropiat mai mult de coroana cehă", a mai spus Isărescu.
Inflaţia a scăzut peste aşteptări
Rata inflaţiei a scăzut în trimestul trei chiar mai mult decât ne aşteptam şi a intrat în interiorul benzii de variaţie din jurul ţintei, a spus astăzi Mugur Isărescu cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei. "Pentru perioada următoare, ar fi bine să ne uităm şi la rata medie anuală a inflaţiei pentru a vedea în ce măsură scăderea inflaţiei se consolidează", a mai spus acesta.
Dacă ne uităm la rata medie anuală observăm că aceasta se situează peste 6%.Dezinflaţia pronunţată din trimestrul trei a fost determinată de preţurile volatile (fructe legume, ouă) ale produselor alimentare care au suferit corecţii majore.
"Avem apoi o deficienţă de cerere, care a ajutat la scăderea inflaţiei", a mai spus Isărescu. La creşterea inflaţiei au contribuit preţurile administrate. În sensul creşterii inflaţiei a acţionat şi deprecierea monedei naţionale faţă de euro şi faţă de dolar.