„Este o cale lungă până să putem spune că avem o masă critică de convergenţă reală şi structurală care să îndreptăţească un demers de intrare în zona euro, fiind cu sufletul împăcat că acest pas nu va conduce ulterior la necazuri mari. Diferenţele de dezvoltare contează. Este necesară o masă critică de convergenţă reală, structurală şi instituţională”, a spus Daniel Dăianu, la prezentarea studiului „România şi aderarea la Zona Euro”.
Potrivit studiului, dacă România şi-ar păstra ritmul mediu de creştere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuşi să ajungă din urma media Zonei Euro (ZE) în 27 ani, în vreme ce 75% din media Zonei Euro s-ar putea atinge în 13 ani (diferenţialul ratei de creştere anuale faţă de ZE fiind de 2,5 puncte procentuale). Dacă România ar creşte economic în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l-ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024.
„În ţările cu venituri per capita mai mici, moneda unică a indus dezechilibre ce cu greu se pot corecta. Şi a fost stimulată supraîndatorarea. Nu este clar dacă, fiind copleşite de intrări de capital, vor putea să ia măsuri macroprudenţiale eficace”, a spus Daniel Dăianu.
Conform studiului, sunt două pre-condiţii fundamentale pentru aderarea la Zona Euro, respectiv realizarea unei mase critice de convergenţă reală ex ante (înainte de aderare) şi îndeplinirea unor condiţii de ordin structural, dar şi reformarea mecanismelor şi a aranjamentelor de politici ale Zonei Euro.
De asemenea, studiul arată că aderarea va fi o decizie politică, care trebuie să se bucure de cât mai larg sprijin democratic al cetăţenilor. Decalajul mare de dezvoltare între România şi Zona Euro este piedica esenţială în adoptarea monedei unice, se mai arată în concluziile studiului.
AGERPRES
