de 850,2 milioane de euro, oferta primara ridicandu-se la aproape 185 de milioane de euro.Consecinta fireasca a acestei interventii masive a fost cresterea cursului euro cu aproape 1%. Numai ca a doua zi, in lipsa BNR, moneda unica a coborat cu 155 de unitati, la 41.146 de lei.Miscarea importanta din piata valutara pare a indica posibilitatea ca, pana la sfarsitul lunii, cursul euro sa urce la 41.500 de lei, banca centrala fiind pregatita pentru aceasta mutare. De altfel, ne putem intreba la cat ar fi coborat cursul daca BNR nu ar fi monitorizat piata. Probabil undeva catre 40.000 de lei.In privinta dolarului, in cazul in care BNR nu va forta din nou cresterea cursului euro, este posibil ca acesta sa scada sub pragul de 33.000 de lei.Deprecierea leului devine tot mai importanta, pe fondul intrarilor mari de valuta, venite fie de la romanii care muncesc in afara tarii, fie din privatizari sau investitii directe, pe piata imobiliara sau de capital, dar si de „bani fierbinti”, sositi sa profite de dobanzile mari din Romania. Pe de alta parte, expertii Fondului Monetar International au solicitat o crestere a cursului de schimb. Aceasta ar conduce la temperarea cererii de consum, prin reducerea creditarii in valuta. Astfel, FMI sustine decizia bancii centrale de a permite o mai mare variabilitate a cursului, cu scopul descurajarii intrarilor de capitaluri speculative.Nu trebuie neglajat faptul ca inflatia va depasi, aproape cu siguranta, tinta oficiala de 10%, ca urmare a cresterii spectaculoase a pretului barilului de petrol, marind astfel costurile combustibililor. Pe de alta parte, sistemul de incalzire centralizata se bazeaza, la randul sau, pe importuri, ceea ce va conduce implicit la crestere a costurilor la intretinere.Cum alegerile vor fi incheiate la sfarsitul lunii noiembrie, este de asteptat ca pana la sfarsitul anului euro sa urce la 42.000 – 42.500 de lei, masura ce ar oferi o gura de oxigen exportatorilor, care s-au confruntat in 2004 atat cu deprecierea, cat si cu stabilitatea cursului leu/euro.Paritatea a fluctuat intre 1,2227 si 1,2420 dolari. Dupa foarte mult timp, cifrele economice europene au fost folosite drept explicatie pentru scaderea euro, asa cum s-a intamplat zilele trecute, cand indicele ZEW, care masoara previziunile de conjunctura din sectorul financiar german la sase luni, a coborat in octombrie la 31,3 puncte, fata de prognozele care indicau un nivel de 36 de puncte. Aceasta a adus o scadere de circa un procent a euro, care a fost insa recuperata rapid dupa ce a fost anuntata o crestere a deficitului comercial american pe august, la 54 de miliarde, fata de 50,3 miliarde de dolari in iulie. Vineri, euro a urcat la 1,2495 dolari, maximul ultimelor opt luni. In spatele acestei caderi a stat publicarea indidelui de incredere Empire, al industriei manufacturiere, care a fost stabilit in octombrie la 17,4 puncte, fata de 23,8 puncte in septembrie.Orice miscare brusca a paritatii ar putea avea efecte imediate in campania prezidentiala americana, unde tema economica este una din cele mai importante, atata vreme cat piata muncii a scazut sub administratia Bush.In piata la termen sibiana, contractele pe paritatea cu scadenta decembrie au fost tranzactionate la preturi inferioare celor spot, operatorii considerand ca improbabila cresterea pe termen lung a euro.Privind catre piata options sibiana, observam ca limitele in care ar urma sa fluctueze euro ar fi de 1,2510 – 1,2550 dolari in partea superioara si 1,21 dolari, in cea inferioara.Pentru martie 2005, au fost afisate cotatii de cumparare de 1,2230 – 1,2350 dolari la cumparare si 1,2470 dolari la vanzare.In privinta raportului leu/dolar, pretul futures a urcat de la 33.650 la 33.900 de lei.

leul ramane stabil
Dupa cateva incercari lipsite de succes, paritatea euro/dolar a trecut saptamana trecuta de pragul 1,24 dolari, alimentand supozitiile unei cresteri ulterioare, pe termen scurt, la 1,26 dolari. Un trend mai clar se va contura in cazul in care euro va trece consistent de pragul de rezistenta de la 1,2460 dolari. Altfel, euro poate reveni pana la alegerile prezidentiale din SUA in jurul valorilor de 1,21 – 1,22 dolari.Aceasta evolutie a avut un impact nesemnificativ asupra cursurilor monedei nationale, aceasta scazand joia trecuta atat fata de euro, cat si fata de dolar, ca urmare a cumpararilor importante facute de BNR. Lipsa bancii centrale a adus a doua zi cursurile la cotatiile obisnuite, as putea spune, adica euro/leu in jurul valorii de 41.200 de lei, iar cea dolar/leu, la 33.200 – 33.300 de lei.Este interesant ca in continuare cursul leului se mentine stabil, cu toate ca prognoza de inflatie pana la sfarsitul anului este in crestere. Asa cum am mai comentat, probabil ca o data trecuta perioada alegerilor, vom asista la miscari valutare mai importante si mai ample, in raport cu datele economice care vor fi dezvaluite ulterior.Cred ca se poate spune ca anul acesta evolutia leului fata de euro a fost spectaculoasa, daca ne reamintim ca anul trecut, ca urmare a devalorizarii masive a leului fata de euro, cu aproape 18%, dolarul aproape ca iesise din limbajul zilnic.