Cartea, tipărită de Editura Academiei Române, în condiţii grafice deosebite, se adresează agenţilor economici din companiile de stat şi private implicate în explorarea şi valorificarea resurselor minerale, specialiştilor angajaţi în elaborarea unor proiecte de cercetare pentru industriile care prelucrează materii prime minerale, factorilor de decizie din administraţia publică centrală şi locală, cercetătorilor, profesorilor şi studenţilor din domeniul ştiinţelor naturii, ştiinţelor tehnice şi umaniste, precum şi tuturor persoanelor interesate în cunoaşterea patrimoniului naţional', se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit documentului, această lucrare poate constitui un fundament pentru elaborarea unei strategii naţionale de dezvoltare a României, plecând de la cunoaşterea şi valorificarea resurselor minerale ale subsolului românesc, pe care Academia Română şi-a asumat-o ca un obiectiv prioritar. AGERPRES