Audierile de miercuri au ca scop identificarea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de cei care au credite în franci elveţieni.
Francul elveţian a început să se aprecieze îngrijorător în raport cu leul, după ce, săptămâna trecută, joi, Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a abandonat pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. Cu o zi înainte de decizia BNS, cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României era de 3,74 lei/CHF, iar, joi, după anunţ, ajungea la 4,3287 lei/CHF.
Astăzi, cursul de schimb al leului în raport cu francul elveţian a oscilat marţi dimineaţă pe piaţa interbancară, de la 4,4075 în jurul orei 9,15 la 4,4494 la 11,35, iar în jurul orei 12,00 se situa la 4,4476 lei/franc elveţian.
Peste 75.000 de români au credite în franci elveţieni.