România riscă să piardă fonduri din PNRR
Economistul Cristian Popa, membru al Consiliului Băncii Naționale (BNR), atrage atenția că România riscă să piardă fonduri din PNRR din cauza întârzierilor majore în implementare. Popa subliniază că PNRR presupune, în primul rând, reforme structurale, iar țara noastră mai are doar doi ani pentru a accelera procesul. În caz contrar, fondurile disponibile vor fi pierdute.
Stadiul PNRR a fost mult întârziat, însă oportunitatea de a profita de această inițiativă de reforme și investiții rămâne una pe care România nu și-o poate permite să o rateze. Conform afirmațiilor lui Cristian Popa, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă cea mai ambițioasă inițiativă de modernizare a României, cu o alocare totală de 28,5 miliarde euro, din care aproximativ o treime, adică 9,4 miliarde euro, au fost încasate până la sfârșitul lunii septembrie 2024. Cu toate acestea, doar 4,1 miliarde euro din acești bani au fost efectiv cheltuite, iar ritmul de implementare rămâne extrem de lent, România îndeplinind doar 14% din jaloanele și țintele asumate.
„Stadiul PNRR: mult întârziat. Rămâne însă oportunitatea pe care nu ne permitem să o ratăm.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este cea mai ambițioasă inițiativă de reforme și investiții pe care România a avut-o vreodată la dispoziție. Cu o alocare totală de 28,5 miliarde euro (13,6 miliarde euro granturi și 14,9 miliarde euro împrumuturi), PNRR ar trebui să accelereze modernizarea infrastructurii, digitalizarea administrației publice și îmbunătățirea sectoarelor esențiale precum sănătatea și educația, cu bani europeni.
Cu toate acestea, România se confruntă cu întârzieri majore. Până la sfârșitul lunii septembrie 2024, din totalul de 28,5 miliarde euro, țara noastră a încasat doar 9,4 miliarde euro, adică aproximativ o treime. Problema este că, din acești bani, doar 4,1 miliarde euro erau efectiv cheltuite la finalul trimestrului III din 2024. În termeni de jaloane și ținte, România a îndeplinit doar 14% din ce își asumase, cu 448 jaloane rămase din 518 (date ale Comisiei Europene). Asta înseamnă că ritmul de absorbție și implementare este extrem de lent. Fără reforme, respectiv jaloane îndeplinite, miliardele nu vor mai veni.
În plus, România a fost singura țară în pericol de suspendare a angajamentelor de plată sau a plăților, în baza articolului 10 din Regulamentul Facilității de Redresare și Reziliență, care sancționează statele membre care nu corectează deficitul excesiv.
Am mai spus-o și în trecut: PNRR nu este doar despre absorbția unor fonduri europene, ci despre modernizarea structurală a României. Este greu de imaginat o altă ocazie în care cineva îți oferă 28,5 miliarde euro pentru dezvoltare și îți cere doar să faci ceea ce oricum era necesar: reforme, disciplină fiscală și să investești eficient, strategic, să faci ceva să îți fie mai bine pe termen lung. Beneficiile sunt duble: nu doar că ai o sursă solidă de finanțare, dar ai și un set clar de reforme și mecanisme de implementare care să sprijine o dezvoltare sustenabilă. Este, desigur, important să primim undițe, nu pește, pentru a ne descurca și atunci când programul expiră.
Mai avem mai puțin de doi ani la dispoziție pentru a valorifica această oportunitate. La final, sumele necheltuite se pierd. Vom reuși să creștem rata de absorbție a fondurilor?”, arată Cristian Popa.
România, singura țară în pericol de suspendare a plăților, are nevoie de reforme
Oficialul subliniază că, în absența reformelor necesare, continuarea fluxului financiar european nu este garantată, iar situația a devenit și mai critică, având în vedere că România a fost singura țară aflată în pericol de suspendare a plăților. Pe lângă absorbția fondurilor, PNRR presupune o modernizare structurală, iar România trebuie să implementeze reformele necesare pentru a asigura nu doar accesul la fonduri, ci și o dezvoltare pe termen lung, sprijinită de un set clar de mecanisme de implementare. Cristian Popa subliniază că mai sunt mai puțin de doi ani pentru a valorifica această oportunitate, iar sumele necheltuite vor fi pierdute la finalul perioadei.