Prestatorii de servicii de plată din România nu sunt obligaţi, în prezent, să respecte standardele zonei unice de plăţi europene (SEPA), data limită de implementare a reglementărilor UE pentru ţările non-euro fiind 31 octombrie 2016, potrivit Denisei Iatan, expert în Direcţia de Stabilitate Financiară din Banca Naţională.
”SEPA stabileşte ca dată unică de migrare la astfel de standarde pentru zona euro luna august 2014, dar prevede o excepţie pentru statele care nu au aderat încă la zona euro, acestea urmând să se supună în mod obligatoriu prevederilor regulamentului începând cu 31 octombrie 2016. Prestatorii de servicii de plată din România nu sunt obligaţi să respecte standardele SEPA. În ceea ce priveşte aderarea Trezoreriei la SEPA sau implicarea Trezoreriei în operaţiunile de tip SEPA nu am date şi informaţii suplimentare”, a spus Iatan, potrivit Agerpres.
Single Euro Payment Area (SEPA) este o iniţiativă de integrare a plăţilor în Uniunea Europeană, pentru simplificarea transferurilor bancare denominate în euro. Începând cu februarie 2014, SEPA se adresează celor 28 de state membre UE, ţărilor EFTA (Asociaţia Europeană de Liber Schimb, din care fac parte Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia) şi statelor Monaco şi San Marino.