Blocul Naţional Sindical cere Executivului să retragă OUG privind salarizarea personalului
Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia asupra impactului negativ pe care proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind măsurile pentru soluţionarea proceselor legate de salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a proceselor privind prestaţiile de asigurări sociale, îl va avea asupra sistemului judiciar şi justiţiei pentru angajaţi.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică. Este publicat pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei pe data de 5 iunie 2024. El urmăreşte instituirea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru pronunţarea unor hotărâri prealabile. Deşi intenţia este de a asigura o practică judiciară uniformă şi unitară, adoptarea sa va avea ca efect imediat suspendarea cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor până la pronunţarea hotărârii prealabile.
Propunerile BNS
Sindicaliștii au transmis o serie de propuneri și observații către Guvernul României:
Tergiversarea proceselor. Suspendarea prelungită a dosarelor va afecta grav principiul celerităţii din jurisdicţia muncii, esenţial pentru protecţia drepturilor angajaţilor. Mii de dosare suspendate vor prelungi incertitudinea şi disconfortul litigiilor.
Textul normativ este vag în definirea „cauzelor similare” riscând identificarea şi suspendarea neconformă a dosarelor. Lipsa criteriilor clare poate genera confuzii şi discrepanţe în aplicare.
Proiectul nu prevede termene clare pentru întregul proces de suspendare a cauzelor, utilizarea sintagmelor precum „odată cu” şi „de îndată” vor crea situaţii neclare care vor bloca procesele aflate pe rol.
Inaplicabilitatea practică. Suspendarea prelungită va duce la acumularea unui număr mare de cauze nesoluţionate, compromiţând uniformizarea practicii judiciare şi afectând eficienţa sistemului judiciar.
Proiectul nu specifică cum vor fi gestionate situaţiile cu multiple chestiuni de drept neclarificate într-un singur proces, riscând abordări diferite de către instanţe.
Observațiile BNS
Aplicabilitate limitată. Proiectul de ordonanţă ar trebui să se aplice şi altor tipuri de procese din domeniul muncii pentru a asigura echitate şi claritate juridică pentru toţi angajaţii şi angajatorii.
Modificări legislative necesare. Aplicarea art. 3 în ceea ce priveşte contestaţiile împotriva executărilor silite necesită modificarea corespunzătoare a art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Proiectul de ordonanţă nu are în vedere publicarea tuturor sesizărilor către ICCJ pe un portal online accesibil publicului. Această omisiune limitează accesul la informaţii esenţiale pentru părţile implicate şi ar încuraja manipularea proceselor.
Proiectul nu îşi propune monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor propuse, esenţială pentru succesul şi eficienţa iniţiativei legislative.
Termenele stabilite pentru ICCJ sunt adesea depăşite, ordonanţa neprevăzând consecinţele nerespectării lor. Proiectul de ordonanţă nu stabileşte ce se va întâmpla dacă nu sunt respectate aceste prevederi, cine va răspunde pentru încălcarea lor şi ce sancţiuni se impun. Aceste lacune poate conduce la perpetuarea problemelor existente, cum ar fi tergiversarea soluţionării cauzelor şi menţinerea incertitudinii pentru părţile implicate.
„Toate aceste efecte trebuie luate în considerare, iar BNS solicită Ministerului Justiţiei să oprească promovarea acestei ordonanţe în forma actuală, pentru a evita blocarea miilor de dosare aflate pe rol”, au transmis sindicaliştii.