Blocul Naţional Sindical (BNS) cere Guvernului României să organizeze o dezbatere serioasă şi responsabilă care să ducă la adoptarea, în regim de urgenţă, a Master Planului General de Transport, în care să fie incluse soluţiile politice, strategice şi financiare pentru consolidarea unei infrastructuri de transport moderne.
BNS solicită totodată Parlamentului României să ia în discuţie în regim de urgenţă iniţiativele legislative depuse pe Proiectul de Cod al Muncii, Proiectul Legii Contractelor Colective de Muncă, Proiectul Legii Conflictelor de Muncă, potrivit unui comunicat de presă.
”Menţinerea unui cadru legislativ ostil salariaţilor din România (Codul Muncii, Legea Dialogului Social) nu fac decât să creeze un dezechilibru major în relaţia dintre angajator şi salariat. Efectele acestor legi se văd şi în statistica naţională care arată creşterea la cote nepermise (circa 20%) a salariaţilor plătiţi cu salariul minim pe economie. Scăderea alarmantă a numărului de contracte colective de muncă (CCM) negociate şi încheiate a dus la creşterea numărului de salariaţi care nu sunt protejaţi prin CCM-uri”, se arată în comunicat.