Cea mai mare parte din suma alocată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin bugetul aferent anului 2011, respectiv 72%, are ca destinaţie cofinanţarea proiectelor cu finanţare externă, a declarat ministrul de resort, Anca Boagiu.
Ea a subliniat că această cofinanţare este acoperită indiferent că este vorba despre proiecte cu finanţare rambursabilă sau despre cele cu finanţare nerambursabilă.
”Dacă discutăm despre filosofia bugetului pe 2011, cea mai mare parte din suma alocată MTI este alocată investiţiilor. Discutăm despre circa 8,3 miliarde de lei, care reprezintă circa 72% din fondurile alocate MTI. În acest moment, bugetul pe care noi îl avem este de 11,5 miliarde de lei. Cel pe care l-am propus”, a precizat ministrul Boagiu.
Şeful de la Transporturi şi-a exprimat speranţa că proiectul de buget al MTI va fi aprobat în forma propusă, pentru că principala preocupare a autorităţilor de resort este să folosească bani europeni.
”Sunt bani nerambursabili şi este păcat să cheltuieşti banii bugetului statului în investiţii câtă vreme poţi să cofinanţezi şi să construieşti pe sumele care ţi-au fost alocate pentru dezvoltare. Conform estimărilor, cele 5,57 miliarde de euro proiecte pe care le lansăm în perioada 2010 – 2011 acoperă întreaga finanţare pe care Comisia Europeană ne-o acordă”, a precizat Anca Boagiu.
Sursa: Agerpres