Boagiu vrea ca portul Constanţa să devină al doilea port ca mărime din UE

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, doreşte ca portul Constanţa să devină cel de-al doilea ca mărime din Uniunea Europeană, o parte din proiectele necesare atingerii acestui obiectiv având ca beneficiar şi judeţul Tulcea.

"Avem o listă foarte generoasă de proiecte extrem de importante pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea Dunării în perioada următoare. Toate investiţiile pe care le avem au drept obiectiv trecerea traficului de pe căile rutiere şi feroviare pe căile navigabile, iar, în final, Constanţa să devină cel de-al doilea port ca mărime din Uniunea Europeană", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Ministrul Transporturilor a amintit că România este, alături de Austria, coordonatoare a Strategiei Dunării la nivel european şi că valoarea proiectelor care s-au derulat în ultimii ani pe raza judeţului Tulcea în domeniul transporturilor se ridică la 240 de milioane de euro, sumă de care judeţul a beneficiat direct.

"Pe lângă aceste proiecte, mai avem două proiecte mari. Unul este o concesiune care are în vederea realizarea portului Marina, un proiect în valoare de 415 milioane de euro, iar al doilea este proiectul ce vizează gestionarea deşeurilor, în valoare de 465 de milioane de euro", a menţionat Anca Boagiu.

Printre proiectele care s-au derulat ori se află în fază de derulare se numără lucrări de consolidare a malurilor Dunării, la Isaccea, lucrări de modernizare a infrastructurii din Portul Tulcea, precum şi studii de fezabilitate în vederea realizării unor sisteme de informare şi management al traficului pe sectorul românesc al fluviului.

"Înfiinţarea punctului de trecere Ro-Ro la Isaccea este în analiză la ministerul nostru, iar în ceea ce priveşte preluare în administrare a falezei oraşului de către Primăria municipiului Tulcea de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime din Galaţi, la nivelul ministerului s-a declanşat procedura astfel încât solicitarea Primăriei Tulcea să fie satisfăcută", a precizat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.
SURSA: Agerpres