Sindromul de tunel carpian este o afecțiune frecventă în rândul populației de pe întreg globul, care se manifestă prin dureri foarte mari la nivelul mainilor. De această boală sunt afectate în special femeile în decada a IV-a si a V a de viață existând și un vârf de frecvență la femeile însărcinate. Doctorul neurochirurg, Dan Benția a vorbit despre acest sindrom, potrivit Doctorul Zilei.
Prin antebrațul omului trec mai mulți nervi și artere, dintre acestea remarcăm cel mai mare nerv care se numește nervul median.
Asa cum ii spune si numele, nervul străbate porțiunea mjlocie a antebrațului ajungând la nivelul mâinii, în palmă. În drumul său către palmă, nervul median trece printr-un defileu reprezentat de o zonă îngustată anatomic având peretele interior format din osul palmei și peretele superior făcut dintr-un ligament care nu se extinde. În aceste condiții este un punct nevralgic unde orice altă modificare a acestui spatiu îngust va duce la o apăsare asupra nervului.
Cum se manifestă boala
– durere la nivelul palmei și feței plantare a degetelor I-III fața palmară, amorțeli, dureri și amorțeli în palmă, atrofia mușchilor palmei( în stadii avansate) în special mușchiul pentru degetul mare și mușchii profunzi ai palmei care vor împiedica mișcarea degetului mare și departarea degetelor.
In stadiile finale ale bolii se produce o atrofie totală a mușchilor palmei cu imposibilitatea folosirii mâinii care devine ireversibilă.
În ce constă operația?
Se face incizie minimă în palmă, la nivelul unei cute palmare, se taie ligamentul compresiv de deasupra nervului, se eliberează nervul median din aderente astfel încat tot traiectul său prin palma sa fie liber. Operația durează 30 de minute, internarea este de câteva ore până la o zi. Pacienții se externează, mult ameliorați, vor veni la pansat și scos fire la apx 7-8 zile dupa operație. O parte din pacienți beneficiază de tratament fiziokinetoterpic la nivelul palmei.
Referitor la tratamentul conservator se utilizează medicamente antiinflamatoare, pentru a stopa durerea. O mențiune deosebită trebuie să o facem referitor la femeile însărcinate cu aceasta patologie la o mare parte din ele simptomele se pot diminua după naștere, la altă parte vor ajunge după naștere la operație. De aceea toate femeile însărcinate cu aceasta patologie necesită temporizarea operației după naștere si reevaluarea situației la 3-6 luni după aducerea pe lume a copilului pentru a se decide ce este de făcut.