Autorităţile au identificat cazuri noi de pestă porcină africană în judeţele Tulcea şi Brăila. Fermierii spun că abatoarele îi ocolesc.
Pesta porcină africană a avut o evoluţie rapidă în România în ultimul an. În zona de nord-vest sunt 35 de focare de pestă, iar în zona de sud peste 600. Au apărut noi focare în judeţul Ialomiţa în gospodăriile oamenilor – mai precis 27. Pe hartă urmează judeţul Constanţa cu 24 de focare în plus şi Brăila cu 5 focare noi, dintre care unul chiar în municipiu.
„Porcinele din gospodarie au fost eutanasiate și îngropate, a fost efectuată prima dezinfecție”, spune Lucica Geru, șef serviciu control DSV Brăila, precizând că în evidență mai sunt luate 250 de animale.
Acestea ar putea fi sacrificate preventiv, spun medicii veterinari. Deja industria alimentară e tot mai grav zdruncinată, se plâng producătorii.