Mare atenție la această boală: Este tot mai frecventă în ultimul timp! Cancerul endometrial este asociat cu obezitatea în cazul femeilor aflate la menopauză sau pre-menopauză.

Deși este considerat un tip de cancer mai puțin frecvent, numărul cazurilor a început să crească în ultimul timp.

Mare atenție la această boală! Precizările unui medic specialist

Un tip de cancer mai puţin frecvent, care afectează sistemul reproducător al femeii, este cancerul endometrial sau de corp uterin.

Riscul de apariţie a bolii creşte odată cu vârsta.

”Boala de manifestă în general prin sângerări vaginale, care pot apărea fie la femeile care au ajuns la menopauză, fie la cele care nu au ajuns încă la menopauză, între ciclurile menstruale.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul este în esență stabilit prin biopsie, se face un chiuretaj biopsic fracționat, ca să știm care este zona din uter unde a apărut tumora.

După confirmarea histopatologică, trebuie făcute investigații imagistice.

Acestea constau într-un RMN de pelvis, care să localizeze tumora și extensia locală a acesteia, eventuala invazie a ganglionilor pelvini sau/și lomboaortici, iar pentru completarea bilanțului oncologic general trebuie făcută o tomografie de torace ți de abdomen.” a precizat dr. Bogdan Marţian, medic primar Chirurgie generală, potrivit digi24.ro.

Poate fi nevoie de radioterapie și/sau chimioterapie

”Spre deosebire de cancerul de col uterin, tratamentul pentru cancerul endometrial este în primul rând chirurgical, chiar și în stadiile mai avansate.

Asta înseamnă că trebuie făcută o histerectomie totală, radicală, ceea ce înseamnă limfadenectomie pelvină, iar în cazurile mai avansate trebuie extinsă limfadenectomia în regiunea eliacă și lomboaortică.

Ca și în multe alte situații de cancer, originea acestor tumori este multifactorială. Ceea ce s-a constatat în ultimele decenii, când a devenit mai frecvent, s-a constatat o legătură certă între acest tip de cancer și obezitate.”, a explicat medicul.

”După tratament, în funcție de stadiul în care a fost surprinsă tumora și a fost realizată intervenția chirurgicală, pot fi asociate radioterapie, uneori și chimioterapie.

Tratamentul este, așa cum am zis, chirurgical, iar modalitățile chirurgicale de a realiza această intervenție se pot face pe două căi.

Există varianta clasică – operație deschisă sau varianta minim invazivă.

Riscul de efecte adverse

Varianta minim invazivă aduce două componente: una este laparoscopia, iar cealaltă chirurgia robotică.

Avantajele chirurgiei minim invazive asupra celei clasice sunt cunoscute de toată lumea.

În general, riscurile sunt mici după acest tip de intervenție, în locurile în care personalul medical și instituția medicală sunt antrenați să le practice.

Riscurile majore legate de această operație sunt sub 1%.

Tratamentele suplimentare, adjuvante – radioterapia și chimioterapia – au, la rândul lor, niște riscuri specifice.”, a mai precizat sursa citată.

Sursă foto: Dreamstime.