Sănătatea mintală a românilor, afectată de pandemia, conflictul din Ucraina și criza economică
Psihologul Bianca Pescaru a semnalat o degradare a sănătății mentale a românilor în ultima perioadă. Ea spune că acest lucru se datorează unor factori precum pandemia, conflictul din Ucraina și criza economică. Toți acești factori au pus presiune în plus asupra stării psihice a populației.
„Din observaţiile clinice pe care le am, dar şi din informaţiile care îmi parvin, din munca colegilor mei (…) se observă o degradare foarte mare a sănătății mintale a noastră, la nivel de societate, mai ales după acei ani foarte grei ai pandemiei, urmaţi de acest război care este aproape de noi, plus criza economică, toate aceste lucruri fiind factori foarte mari care determină această degradare a stării psihice a populaţiei, din păcate”, a declarat psihologul Bianca Pescaru, marţi seară, la Medika TV.
Psihologul a subliniat că stigmatizarea celor care apelează la ajutorul specialiștilor în domeniul sănătății mintale este în scădere în România, ceea ce este un semn pozitiv. Cu toate acestea, mai este încă mult de făcut în acest sens.
„Suntem într-un trend ascendent, din punctul acesta de vedere, şi pe noi specialiştii care activăm în această zonă, nu poate decât să ne bucure acest lucru. Dar încă mai este mult de lucru”, a spus psihologul.
Conform datelor INSP, în România, prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament aproape s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând de la 1.566 cazuri diagnosticate la suta de mii de locuitori în anul 2012 la 2.890 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2021.
Prevalenţa bolilor psihice, reprezentând doar o parte a tulburărilor mintale şi de comportament, a crescut de 6 ori în ultimii 10 ani, ajungând de la 218,3 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2012 la 1.303,5 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2021.
Rețeaua centrelor de sănătate mintală va fi extinsă în România
În acest context, ministerul Sănătății a anunţat, marţi, că intenţionează să extindă reţeaua centrelor de sănătate mintală în fiecare judeţ al ţării, care să permită accesul la consiliere psihologică şi tratament medical, fără discriminare şi stigmatizare, să continue reforma legislaţiei în vigoare, precum şi dezvoltarea de noi programe de psihiatrie.
„Una dintre propunerile colegilor mei a fost să avem o Cartă Albă a Sănătății Mintale în România, care să conţină principii de neabătut, bune practici în sănătatea mintală, drepturile pacienţilor şi ale medicilor şi, astfel, să ne angajăm ferm că ele vor fi respectate.
E vorba de o foaie de parcurs în domeniul sănătății mintale pe care m-aş bucura să o construim împreună, pentru că trebuie să existe o astfel de gândire integrată”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit unei informări postate pe Facebook.