Numărul persoanelor care au murit, până în prezent, din cauza gripei a ajuns la 57, a anunţat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultima persoană care a murit de gripă este un bărbat de 60 de ani din judeţul Argeş, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
Bărbatul avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat antigripal.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile transmite că în ultima săptămână au fost raportate 5.642 de cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, în scădere faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (8.004) şi de patru ori mai multe comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămâna a anului precedent.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 141.816, cu 51% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (93.893) şi cu 9,3% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (156.508).
Au fost raportate 23 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu trei mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 12 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent. Au fost confirmate şase decese noi cauzate de virusul gripal. De la începutul sezonului au fost înregistrate 54 de decese cauzate de virusul gripal. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 169 de decese confirmate cu virus gripal (de trei ori mai multe decât în actualul sezon), din care 131 tip A, subtip (H1) pdm09, 19 tip A, subtip H3, 18 A nesubtipat şi o co-infecţie de A(H1) pdm09 + AH3.